Alergătorul spaniol Mohamed Katir a fost suspendat pentru patru ani de către Unitatea de Integritate a Atletismului (AIU) pentru falsificarea documentelor în timpul unei cercetări privind ratarea celor trei teste antidoping, motiv pentru care fusese deja suspendat pentru doi ani la începutul anului, conform Reuters.
Mohamed Katir a recunoscut erorile sale de comunicare a localizării pentru cele trei teste din 2023.
În acord cu regulamentul Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), toţi atleţii trebuie să fie disponibili pentru agenţii de testare la substanţe interzise timp de o oră într-o zi pentru testarea înafara competiţiei.
În acord cu regulile antidoping ale Federaţiei mondiale de atletism, trei teste ratate în decurs de 12 luni determină încălcarea regulamentului.
Atletul de 26 de ani, care a câştigat medalia de argint la 5.000 de metri la Campionatele Mondiale de atletism de anul trecut, va ispăşi ambele suspendări în acelaşi timp, prelungind perioada sa de neeligibilitate până în februarie 2028.
''Katir... a fost depistat că a falsificat documentele de călătorie (în special itinerariul, un boarding pass şi confirmarea de cazare), într-o încercare de a induce în eroare investigatorii'', a transmis AIU într-o declaraţie.
Totuşi, Tribunalul Disciplinar care s-a pronunţat în acest caz a negat cererea AIU ca rezultatele lui Katir să fie anulate începând cu 9 martie 2023, pentru că el nu a beneficiat de avantaj competiţional, potrivit declaraţiei
''Marea majoritate a atleţilor noştri de elită respectă procedurile şi regulile stricte ale sportului, ei trebuie să fie încrezători în acţiunea care se desfăşoară de a asigura un nivel competiţional echitabil'', a spus şeful AIU, Brett Clothier.