Două persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau a intrat într-un cap de pod şi s-a răsturnat într-un şanţ de pe marginea DE581, în apropierea municipiului Bârlad, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Detaşamentul de pompieri Bârlad a intervenit la locul producerii accidentului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială EPA-SMURD, încadrate cu nouă militari.
"În eveniment a fost implicat un autoturism care s-a lovit de un cap de pod, răsturnându-se în şanţ. În urma impactului, două persoane care se aflau în autoturism s-au autoevacuat. Una dintre ele prezenta excoriaţii la nivelul membrelor superioare, iar cealaltă persoană prezenta politraumatisme în urma impactului. Ambele victime au primit îngrijiri la faţa locului iar ulterior au fost transportate de către ambulanţa SMURD la Compartimentul de Primiri Urgenţe Bârlad. Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, eliminând posibilele pericole", au transmis reprezentanţii ISU Vaslui.
Poliţiştii au demarat cercetări urmând să stabilească împrejurările producerii accidentului.