O tânără de 24 de ani s-a rănit, miercuri, în timpul unui accident la săniuş petrecut in zona Bâlea Lac. Ea a suferit un traumatism cranian necesitând acordarea de prim ajutor la fața locului. Tânăra a fost dusă la un spital pentru îngrijiri.
„Echipa Salvamont Sibiu a intervenit în urma unui accident la săniuş petrecut in zona Bâlea Lac, soldat cu rănirea unei tinere în vârstă de 24 de ani, de naționalitate română”, potrivit Salvamont Sibiu.
În urma incidentului, ea a suferit un traumatism cranian necesitând acordarea de prim ajutor la fața locului.
„Salvatorii montani au asigurat stabilizarea și monitorizarea pacientei, după care aceasta a fost transportată în condiții de siguranță până la baza muntelui, unde a fost predată unui echipaj medical SMURD pentru transportul către o unitate spitalicească”, se arată în finalul informării.