15 ianuarie - 175 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale

15 ianuarie - 175 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale
📅 2025-01-15

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) a fost unul dintre cei mai importanţi scriitori români, fiind considerat poetul naţional. Începând din 2011, pe 15 ianuarie, este sărbătorită și Ziua Culturii Naţionale.

În 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, iniţiat de aproximativ 50 de parlamentari, prin care data naşterii poetului Mihai Eminescu - 15 ianuarie - a devenit Ziua Culturii Naţionale. Potrivit Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, autorităţile vor sprijini material şi financiar organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora. Totodată, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune trebuie să realizeze şi să includă în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.

15 ianuarie 2025 - 175 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Câteva note biografice

Data și locul nașterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate ca fiind pe 15 ianuarie 1850, în Botoșani, deşi informaţiile privind acest subiect variază.

Eminovici Mihai era cel de-al șaptelea din cei unsprezece copii ai unui mic boier, Gheorghe Eminovici, și ai Ralucăi Eminovici, născută Jurașcu.

Debutul literar

A debutat literar în 1866, în revista Familia a lui Iosif Vulcan, iar, convins de acesta, Eminovici a devenit Mihai Eminescu și sub acest nume a trăit, a scris literatură și a lucrat ca jurnalist.

Ani boemi

Din 1866 şi până în 1869, a călătorit prin Transilvania până în București, prilej cu care a cunoscut realitatea românească, cu oameni şi obiceiuri.

În 1867, s-a angajat ca sufleor și copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, ulterior devenind sufleor și copist la Teatrul Național din Bucureşti, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. Cu această trupă a mers în turnee, continuând să publice poezie şi proză şi să facă traduceri. În 1968 începea proiectul de roman „Geniu Pustiu".

Viena şi Berlin

Între 1869 și 1872 a fost student la Viena, mai precis „auditor extraordinar" la facultățile de filosofie și drept. Aici se va împrieteni cu Ioan Slavici şi o va cunoaște pe Veronica Micle. Totodată, a început să colaboreze la publicaţia Convorbiri literare. Între anii 1872 și 1874 a fost student „extraordinar" la filosofie, la Berlin, cu o bursă acordată de cenaclul Junimea, dar nu s-a prezentat la examene.

În septembrie 1874 era numit director al Bibliotecii Centrale din Iași, iar Eminescu preda și logică, la Institutul academic, în locul lui A. D. Xenopol.

În 1875, rămas fără slujbă, Eminescu a primit postul de corector și redactor al părții neoficiale la Curierul de lași, unde numeroase rubrici erau realizate de el fără semnătură. A frecventat cu regularitate ședințele Junimii, unde l-a introdus și pe Ion Creangă. Tot în această perioadă s-a îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877, era invitat să intre în redacția ziarului Timpul, iar Eminescu a părăsit Iașiul și a venit la București, unde s-a dedicat gazetăriei. În 1880 era redactor-șef al publicației. Din această perioadă datează unele dintre marile lui poeme, precum „Scrisorile" şi „Luceafărul".

Pe 6 august 1879 a murit Ștefan Micle, iar văduva acestuia, Veronica, a venit la București, unde şi-au făcut planuri de căsătorie, la care poetul a renunţat în anul următor.

În ianuarie 1883, Eminescu a fost internat pentru o vreme în spital, cu diagnosticul de „manie acută", starea sănătăţii lui fiind precară de foarte mulţi ani. Potrivit mai multor specialişti, printre care şi criticului Nicolae Manolescu, Eminescu suferea de psihoză maniaco-depresivă. În toamna anului 1883, Eminescu era trimis la un sanatoriu din Viena. În primăvara anului următor, Eminescu s-a întors la Iaşi, dar în noiembrie era internat în Spitalul Sfântul Spiridon din oraş.

Moartea

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Șuțu din strada Plantelor din București, unde oscilase, tragic, între perioade de aparentă sănătate și episoade de revenire a bolii.

În 1948 era ales, post-mortem, membru al Academiei Române.

Opera literară

Creația literară a lui Mihai Eminescu este una vastă, impresionantă, cuprinzând de la poezie la traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice. Aparţinând unui romantism literar relativ întârziat, opera sa poetică a fost influențată şi de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de marile sisteme de gândire ale romantismului, dar şi de teoriile lui Arthur Schopenhauer şi Immanuel Kant.

Insolit

Ca un element insolit, potrivit World Records Academy, „Luceafărul" lui Mihai Eminescu este cel mai lung poem de dragoste. „Poemul poate fi simplu descris (pentru generaţia YouTube de astăzi...) drept o combinaţie între „Pe aripile vântului/ Gone with the Wind" (dramă romantică), „Star Trek" (conţine divertisment SF) şi „Love Story" (poemul este unul dintre cele mai romantice şi se încheie cu o dramă) - toate amestecate, ceea ce înseamnă că este un poem romantic, dar şi unul modern, al mileniului al treilea", notează cei de la WRA.

Şi tot ca un element insolit, opera lui Mihai Eminescu a devenit, din 2019, aplicație pentru telefonul mobil, în urma unui proiect sprijinit de Academia Română. Opera eminesciană este disponibilă, în regim gratuit și într-un format compatibil cu telefoanele inteligente.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Rusia bombardează masiv Ucraina - Alarmele sună în toate regiunile țării

Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei, la primele ore ale zilei de miercuri, sirenele de raid aerian sunând în toate regiunile ţării.Primele explozii au fost raportate la Harkiv, în jurul orei 06:00. Citește mai departe...

Australia îl convoacă pe ambasadorul Rusiei după ce un luptător australian capturat înUcraina

Australia l-a convocat pe ambasadorul rus în legătură cu informaţiile potrivit cărora un bărbat din Melbourne a fost ucis după ce a fost capturat de Rusia în timp ce lupta pentru Ucraina, a anunţat miercuri premierul Anthony Albanese, relatează Reuters, potrivit news.ro. Citește mai departe...

Accident grav de circulaţie la ieşire din Dej - Un bărbat transportat la spital inconştient

O autoutilitară şi un autocamion au fost implicate, miercuri, într-un accident rutier la ieşire din Dej. Un bărbat de 35 de ani, inconştient, a fost scos din autoutilitară şi transportat la spital. Citește mai departe...

România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării

România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o serie de provocări și aspecte discutabile, care merită analizate cu atenție. Economistul Radu Georgescu atrage atenția asupra unor posibile implicații economice. Citește mai d...

Zece apeluri pentru salvamontişti în ultimele 24 de ore, patru dintre ele pentru echipajele din Braşov

Salvamontiştii au fost solicitaţi, în ultimele 24 de ore, pentru zece intervenţii, tot atâtea persoane fiind salvate. Cinci persoane au fost predate echipajelor medicale. Citește mai departe...

Franța vrea să înceapă războiul total împotriva lui Elon Musk: Trebuie să învingem noua dezordine mondială

Premierul francez, François Bayrou, a declarat că Franța trebuie să rămână fermă în fața unor figuri precum miliardarul Elon Musk, care reprezintă o „nouă dezordine mondială”, relatează The Guardian, conform Mediafax. Citește mai departe...

Prima reacție din România la declarațiile lui Patrușev: 'Suntem chiar într-un război cu Rusia'

Politica antirusească a autorităţilor de la Chişinău poate avea drept consecinţă încetarea existenţei acestei ţări ca stat, a avertizat consilierul prezidenţial rus Nikolai Patruşev într-un interviu pentru KP.RU, preluat de agenţia oficială rusă TASS. Citește mai departe...

Premieră istorică în Coreea de Sud - Preşedintele suspendat a fost arestat

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost arestat miercuri în timpul unei descinderi a anchetatorilor, o măsură fără precedent în urma crizei politice cauzate de încercarea sa eşuată de a impune legea marţială la începutul lunii decembrie, relatează AFP, potrivit Agerpres. Citește mai de...

Un nou studiu confirmă problemele vaccinurilor anti-COVID cu ARNm - Pot exista efecte nocive asupra inimii

Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice din vaccinurile cu ARNm interacționează cu țesuturile inimii. Citește mai departe...

Din ce a făcut, de fapt, bani Ion Ţiriac. Dezvăluiri uluitoare ale americanilor. Totul a ieşit la iveală

S-a aflat din ce a făcut, de fapt, bani Ion Ţiriac. Dezvăluiri absolut incredibile ale americanilor.Vezi AICI dezvăluiri absolut incredibile despre averea lui Ion Ţiriac...Ion Ţiriac are o avere uriaşă, de aproximativ 2,2 miliarde de dolari, conform presei de specialitate.   Citește mai depa...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.