Simona Halep a primit un wildcard pentru ediția 2025 a turneului WTA 250 de la Cluj-Napoca, denumit Transylvania Open.
În locul în care a jucat finala, în 2021, Halep va avea șansa de a câștiga mai multe sute de puncte, care ar putea să o ajute semnificativ în dorința sa de a reveni în top 100 WTA.
Într-un interviu oferit The Telegraph, Simona Halep a admis că a început să numere punctele WTA pentru prima oară în cariera sa de jucătoare profesionistă de tenis.
În prezent, Halep ocupă locul 879 WTA și are 27 de puncte WTA, ceea ce înseamnă că mai are de acumulat 735 de puncte pentru a reveni în prima sută a ierarhiei mondiale.
„Am înțeles că consiliul jucătoarelor nu voia să îmi dea clasamentul pe care îl aveam în iulie, iar WTA nu a fost de acord. Așa că a fost foarte dezamăgitor, pentru că simt și cred cu adevărat că merit să-l recuperez,” a fost reacția Simonei Halep, în contextul în care, dacă nu ar fi stat suspendată mai mult decât a impus TAS, în cele din urmă, românca și-ar fi reluat cariera dintr-o poziție mult mai confortabilă, ea aflându-se în vara anului 2023 în zona top 50 WTA.
„Niciodată nu m-am uitat la puncte în toată viața mea. Dar acum verificam câte puncte am nevoie pentru a intra în top 100.
Sunt aproximativ numărul 900, așa că voi vedea. Dacă sunt suficient de bună, voi reveni acolo,” a adăugat Halep.
Simona Halep se antrenează în prezent în Dubai, unde speră să primească vești bune referitoare la wildcarduri pe care le-ar putea obține în turneele de hard din luna ianuarie.