FCSB, pierderea titlului devine aproape imposibilă: detaliul care „dezumflă“ speranțele Craiovei și CFR-ului la locul 1 | Sport.ro

FCSB, pierderea titlului devine aproape imposibilă: detaliul care „dezumflă“ speranțele Craiovei și CFR-ului la locul 1
📅 2025-05-09

Gigi Becali a tot spus, în zilele de dinaintea derby-ului, că echipa sa va fi campioană, după Rapid – FCSB. 

Desigur, nu s-a întâmplat acest lucru din punct de vedere matematic, după victoria roș-albaștrilor de ieri, însă succesul obținut, scor 2-1, plus eșecul Craiovei la Cluj, au lămurit lucrurile, în mare măsură, deja.

În acest moment, când s-au scurs șase din cele zece etape din play-off, există o diferență de 6 puncte între primele două clasate. Dacă CFR Cluj va învinge Dinamo, diseară (21.00), această diferență se va reduce la 5 puncte. 

Chiar și așa, vorbim despre a doua cea mai mare diferență, între primele două clasate, după șase etape din play-off! Singura dată, când diferența a fost și mai mare, de 9 puncte, a fost în stagiunea precedentă, când FCSB a luat titlul, la pas, în fața CFR-ului.

Iată diferența de puncte, între locul 1 și locul 2, după șase etape, de când avem sistemul cu play-off:

Sezonul aflat în desfășurare: 6 puncte

2023-2024: 9 puncte

2022-2023: 3 puncte

2021-2022: 2 puncte

2020-2021: 2 puncte

2019-2020: 1 punct

2018-2019: 5 puncte

2017-2018: 2 puncte

2016-2017: 3 puncte

2015-2016: 3 puncte

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sport

Sepsi OSK - FC Botoșani 0-0! Meci cu miză pentru salvarea de la retrogradarea directă

Astăzi, de la ora 21:00, Sepsi OSK și FC Botoșani se întâlnesc în penultima etapă a play-out-ului Superligii României, într-un meci cu miză uriașă pentru ambele echipe. 

Ilie Stan, dărâmat după umilința cu Slobozia și retrogradarea Buzăului: "Nu vreau să ajung la spital!"

Ilie Stan (57 de ani), antrenorul Gloriei Buzău, a avut un discurs plin de amărăciune după înfrângerea categorică suferită pe teren propriu în fața Unirii Slobozia, scor 0-3.

"Bătălie pe viață și pe moarte". Anunțul lui Adrian Mihalcea înaintea ultimului meci din play-out

Unirea Slobozia a învins-o pe Gloria Buzău cu scorul de 3-0, în deplasare, într-un meci din etapa a opta din play-out-ul Superligii.

Vieira îi mai dă o palmă lui Balotelli! Francezul a explicat de ce preferă tinerii și îl ignoră pe "cel mai faimos atacant" al său

Relația tensionată dintre antrenorul Patrick Vieira și atacantul Mario Balotelli la Genoa a atins un nou punct critic.

Lovitură pentru Real Madrid! A fost refuzată de jucătorul cotat la 80.000.000 de euro

După eliminarea din sferturile UEFA Champions League, Real Madrid a început să pregătească deja sezonul următor. 

Răzvan Raț, avertisment pentru Șumudică: "Dan Șucu nu e fericit!" Ce spune despre o posibilă schimbare la Rapid

Răzvan Raț (44 de ani), fostul internațional român, a comentat situația tensionată de la Rapid, unde rezultatele sub așteptări din acest sezon l-au adus pe antrenorul Marius Șumudică într-o poziție delicată.

Ilie Năstase, propunere inedită pentru Papa Leon al XIV-lea: Un meci de tenis la Vatican!

Ilie Năstase (78 de ani), primul lider mondial din istoria tenisului, a lansat o invitație surprinzătoare către noul Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea (Robert Francis Prevost). 

Gloria Buzău – Unirea Slobozia 0-3! Gazdele, fără replică. Ialomițenii o trimit pe Sepsi la retrogradarea directă

Unirea Slobozia a învins c 3-0 pe terenul Gloriei Buzău și a trecut peste Sepsi OSK în clasament, trimițându-i pe covăsneni pe loc retrogradabil direct. Sepsi joacă de la ora 21:00.

Elias Charalambous, ademenit de arabi! Gigi Becali i-a decis viitorul: "Gata, la revedere!"

Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul care a adus titlul la FCSB după o pauză de nouă ani, ar fi intrat în atenția unui club din zona Golfului, care îl tentează cu un salariu considerabil mai mare decât cel din România.

"I-a încheiat cariera". Anunț fără echivoc din Scoția despre Ianis Hagi

Ianis Hagi (26 de ani) a suferit o accidentare la ultimul meci al lui Rangers, iar antrenorul grupării din Scoția a confirmat un verdict dur.

Good News

Only good and positive news.