Ultimele informații despre starea lui Mihai Leu: „E încă intubat“. Medicii, optimiști în privința recuperării | Sport.ro

Ultimele informații despre starea lui Mihai Leu: „E încă intubat“. Medicii, optimiști în privința recuperării | Sport.ro
📅 2025-05-09

Campionul la box şi raliu, Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, este internat la spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul. El este intubat, dar se încearcă detubarea sa, au declarat surse medicale.

Mihai Leu este mai bine, încă intubat, vor încerca azi să-l detubeze, drenaje serohematice, tranzit intestinal prezent pe colostoma, diureza 2000, a început să funcţioneze şi rinichiul stâng. PCR în scădere, leucocite normale”, au declarat surse medicale pentru news.ro.

În dialog cu Agerpres, prof. dr. Irinel Popescu a oferit, la rândul său, informații despre cum decurge recuperarea fostului sportiv. "Starea este mai bună. Este a treia zi, postoperator, după o intervenţie complexă şi foarte dificilă. (...) Evoluţia este în ameliorare", a spus medicul. 

Mihai Leu a fost transportat de urgenţă cu un elicopter SMURD, sâmbătă seară, din Hunedoara. Leu a suferit o hemoragie internă, fiind internat la Terapie Intensivă, la Fundeni. El a mai fost internat de urgenţă din cauza complicaţiilor, în lunile mai şi decembrie 2024.

În 2014, Leu a aflat că are cancer la colon. Sportivul a petrecut atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sport

Sepsi OSK - FC Botoșani 0-0! Meci cu miză pentru salvarea de la retrogradarea directă

Astăzi, de la ora 21:00, Sepsi OSK și FC Botoșani se întâlnesc în penultima etapă a play-out-ului Superligii României, într-un meci cu miză uriașă pentru ambele echipe. 

"Bătălie pe viață și pe moarte". Anunțul lui Adrian Mihalcea înaintea ultimului meci din play-out

Unirea Slobozia a învins-o pe Gloria Buzău cu scorul de 3-0, în deplasare, într-un meci din etapa a opta din play-out-ul Superligii.

Vieira îi mai dă o palmă lui Balotelli! Francezul a explicat de ce preferă tinerii și îl ignoră pe "cel mai faimos atacant" al său

Relația tensionată dintre antrenorul Patrick Vieira și atacantul Mario Balotelli la Genoa a atins un nou punct critic.

Lovitură pentru Real Madrid! A fost refuzată de jucătorul cotat la 80.000.000 de euro

După eliminarea din sferturile UEFA Champions League, Real Madrid a început să pregătească deja sezonul următor. 

Răzvan Raț, avertisment pentru Șumudică: "Dan Șucu nu e fericit!" Ce spune despre o posibilă schimbare la Rapid

Răzvan Raț (44 de ani), fostul internațional român, a comentat situația tensionată de la Rapid, unde rezultatele sub așteptări din acest sezon l-au adus pe antrenorul Marius Șumudică într-o poziție delicată.

Ilie Năstase, propunere inedită pentru Papa Leon al XIV-lea: Un meci de tenis la Vatican!

Ilie Năstase (78 de ani), primul lider mondial din istoria tenisului, a lansat o invitație surprinzătoare către noul Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea (Robert Francis Prevost). 

Gloria Buzău – Unirea Slobozia 0-3! Gazdele, fără replică. Ialomițenii o trimit pe Sepsi la retrogradarea directă

Unirea Slobozia a învins c 3-0 pe terenul Gloriei Buzău și a trecut peste Sepsi OSK în clasament, trimițându-i pe covăsneni pe loc retrogradabil direct. Sepsi joacă de la ora 21:00.

Elias Charalambous, ademenit de arabi! Gigi Becali i-a decis viitorul: "Gata, la revedere!"

Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul care a adus titlul la FCSB după o pauză de nouă ani, ar fi intrat în atenția unui club din zona Golfului, care îl tentează cu un salariu considerabil mai mare decât cel din România.

"I-a încheiat cariera". Anunț fără echivoc din Scoția despre Ianis Hagi

Ianis Hagi (26 de ani) a suferit o accidentare la ultimul meci al lui Rangers, iar antrenorul grupării din Scoția a confirmat un verdict dur.

Gigi Becali, gata să joace rol de mediator dacă Simion ajunge președinte: "Sunt îngrijorat de economie!"

Gigi Becali (66 de ani), deputat și patronul FCSB, a sugerat că ar fi dispus să joace un rol de mediator între George Simion, liderul AUR, și celelalte forțe politice, în cazul în care acesta ar câștiga scrutinul.

Good News

Only good and positive news.