Lumea patinajului mondial este în doliu după coliziunea unui avion de pasageri cu un elicopter militar la Washington, în urma căreia au decedat printre alţii patinatorii ruşi Evghenia Şişkova (foto) şi Vadim Naumov, campion mondiali în 1994, scrie AFP.
''Federaţia Internaţională de Patinaj (ISU) şi comunitatea de patinaj în ansamblu sunt profund şocate de tragicul accident care a implicat un avion American Airlines la Washington DC, aseară. Avem inima zdrobită după ce am aflat că patinatorii artistici, împreună cu familiile, prietenii şi antrenorii lor, se aflau la bordul avionului. Gândurile noastre sunt la toţi cei afectaţi de această tragedie. Patinajul artistic este mai mult decât un sport, este o familie unită, şi rămânem uniţi'', apare în comunicatul ISU, potrivit Agerpres.
Agenţiile ruse au relatat că la bordul avionului cu 64 de pasageri se aflau foştii patinatori artistici Evghenia Şişkova, 52 de ani, şi Vadim Naumov, 55 de ani. Clasaţi pe locul cinci la Jocurile Olimpice de la Albertville în 1992, pe locul patru la Lillehammer, doi ani mai târziu, cei doi sportivi ruşi au fost încoronaţi campioni mondiali în martie 1994.
Născuţi la Sankt Petersburg, cei doi patinatori, care s-au căsătorit în 1995, s-au remarcat prin puritatea tehnicii şi un stil de patinaj extrem de clasic. Ei şi-au încheiat cariera după ce au ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Nagano din 1998.
După ce au trecut la profesionism, ei s-au mutat în Statele Unite pentru a deveni antrenori, mai întâi, în Connecticut şi apoi la Boston din 2017. Fiul lor, Maxim, născut în 2001, a fost campion de juniori al SUA în 2020 şi tocmai ocupase locul patru în campionatele de seniori din SUA desfăşurate în ultimele zile la Wichita (Kansas).
Printre pasageri s-a numărat şi Inna Volianskaia, o fostă patinatoare artistică sovietică devenită antrenor în Statele Unite, potrivit agenţiilor TASS şi Ria Novosti. Potrivit relatărilor presei americane, la bord se aflau şi patinatori artistici americani.
Patinajul american fusese deja devastat de un accident de avion în 1961, care a distrus echipa naţională. Delegaţia se deplasa la Praga pentru Campionatele Mondiale şi urma să facă escală la Bruxelles, dar avionul său a luat foc cu câteva minute înainte de a ateriza în capitala Belgiei. Au murit 18 patinatori, precum şi 16 membri ai personalului sau familiilor patinatorilor. În total, accidentul a provocat 73 de morţi.