Campioni și medaliați europeni și campioni naționali la Gala CSU ASE | Sport.ro

Campioni și medaliați europeni și campioni naționali la Gala CSU ASE | Sport.ro
📅 2024-12-27

Un club tânăr și în continuă dezvoltare și-a premiat cei ami buni sportivi. Și nu a fost vorba numai de trofee și diplome, ci și de premii importante în bani.

Eleganță, prestanță, bun simț sunt atributele în jurul cărora s-a desfășurat acest eveniment la care au fost prezenți mulți sportivi, antrenori, cadre didactice din ASE și invitați speciali, printre care Valeriu Argăseală, președintele FCSB, Adin Cojocariu, președintele Federației Române de Volei, și Constantin Căliman, vicepreședintele Federației Sportului Școlar și Universitar.

Amfitrionii Galei au fost Adrian Iacobini, directorul Clubului Sportiv Universitar ASE, și Andrada Popa, căpitanul echipei feminine de șah a grupării bucureștene.

Dintre laureați s-au remarcat în mod deosebit de-a lungul anului 2024: Safier Koorndijk-Iancu, 7 medalii de aur la Campionatul European de Fitness-culturism, Maria Panțîru, medalie de bronz la Campionatul European de lupte U20, și Constantin Lupulescu - calificare la Cupa Mondială de șah.

Fiecare dintre secțiile clubului a premiat cel mai bun rezultat național și internațional, alături de cel mai bun rezultat sportiv-universitar și cel mai popular sportiv. 

La eveniment au participat și Claudiu Herțeliu, prodecanul Academiei de Studii Economice București, și Dorel-Mihai Paraschiv, prorectorul ASE.

Premianții galei CSU ASE

Automobilism

Oliver Diaconescu - cel mai bun rezultat național - campion național.

Baschet 3x3

Echipa masculină - cel mai bun rezultat național - locul 3 la Cupa României.

Bianca Sârbu și Agnes Zane - cel mai bun rezultat internațional - componente ale lotului național.

Baschet 5x5

Echipa U19 - cel mai bun rezultat național - locul II la Campionatul Național.

Petru Voiculescu, Matei Roșu, Tudor Stoica, Mihnea Ilie, Dragoș Pârău, Darius Săilă - cel mai bun rezultat internațional - componenți ai lotului național.

Catchball

Întreaga echipă - cel mai bun rezultat național - campioană națională.

Întreaga echipă - cel mai bun rezultat internațional - locul I la Winter Corporate Games.

Fitness-culturism

Roberta Năstase - cel mai bun rezultat național - duplă campioană națională.

Safier Koorndijk-Iancu - cel mai bun rezultat național - 7 medalii de aur la Campionatul European.

Fotbal-Tenis

Întreaga echipă - cel mai bun rezultat național - locul II la Cupa României.

Lupte

Maria Panțîru - cel mai bun rezultat național - campioană națională U20.

Maria Panțîru - cel mai bun rezultat internațional - medalie de bronz la Campionatul European U20.

Șah

Mircea Pârligras - cel mai bun rezultat național - campion național pentru a noua oară în carieră.

Constantin Lupulescu - cel mai bun rezultat internațional - calificare la Cupa Mondială, sportivul român cu cele mai multe calificări.

Volei

Ioana Miu - cel mai bun rezultat național - campioană națională de senioare.

Ioana Miu - cel mai bun rezultat internațional - locul 7 la Campionatul European.

Cel mai bun rezultat sportiv-universitar

Alessia-Mihaela Ciolacu - dublă campioană națională universitară și campioană europeană universitară cu echipa de șah a ASE.

Cel mai popular sportiv

Alisa Cîrstea (Fitness-culturism).

Sportivii anului

Safier Koorndijk-Iancu (Fitness-culturism) – masculin.

Maria Panțîru (Lupte) – feminin.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sport

Dezvăluirea făcută de spanioloaica Paula Badosa după retragerea lui Rafael Nadal din tenis

Paula Badosa a comentat într-un mod aparte retragerea lui Rafael Nadal din tenisul profesionist.

Ianis Hagi, șters în St Mirren – Rangers: nota sa, sub media echipei. Cum s-a remarcat, totuși, într-un eșec dramatic

După patru victorii succesive în campionat, seria perfectă a formației din Glasgow s-a oprit în Scottish Premier League.

Marea greșeală a lui Gigi Becali care va destabiliza FCSB? "Sunt sigur că acum regretă"

FCSB se poate despărți în această iarnă de cel puțin un jucător esențial în angrenajul campioanei.

„Nu mai cred în Moș Crăciun” Swiatek și Sinner, luați la rost de un tenismen important

Jannik Sinner și Iga Swiatek, chestionați de un fost număr 17 ATP.

„Nu îmi venea să cred” Dacian Varga dezvăluie cum s-a simțit primul meci în Liga Campionilor, cu Unirea Urziceni

Dacian Varga a înscris un gol în parcursul istoric al Unirii Urziceni în grupele Ligii Campionilor 2009/10.

St Mirren - Rangers 2-1: rezultat extrem de prost pentru Ianis Hagi și colegii săi

Internaționalul român a fost șters într-o partidă în care toată echipa a dezamăgit.

Accidentarea lui Drăgușin, o catastrofă pentru Tottenham: întrebarea pusă de presa engleză după ce Radu s-a „rupt“

Formația londoneză a ajuns la nouă înfrângeri în ultimele 18 partide disputate în toate competițiile și există o explicație concretă pentru aceste rezultate mult sub așteptări.

Gigi Becali s-a răzgândit! Renunță la clauza de reziliere și vinde la jumătate de preț

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, anunță că este gata să renunțe la câțiva dintre cei mai buni jucători ai campioanei României, iar într-un anumit caz chiar să facă "o reducere".

Dinamovistul Dennis Politic, laude pentru rivalul de la FCSB: "Merită să fie fotbalistul anului în Liga 1"

Dennis Politic (24 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Dinamo, a spus cui i-ar acorda titlul de fotbalistul anului în Superliga.

Mitică Dragomir știe de ce Drăgușin suferă la Tottenham: „Nu poate. Acolo, fotbaliștii buni te pârlesc imediat“

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a comentat ultimele prestații ale stoperului român în Anglia, dintre care unele criticate vehement de presa locală.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.