De la începutul anului 2025, Modric va intra în ultimele luni de contract cu cei de la Real Madrid și vrea să-și continue cariera la cel mai înalt nivel. Modric l-a informat deja pe Florentino Perez, președintele clubului de pe ”Santiago Bernabeu”, că s-a înțeles cu cei de la Como, după cum a anunțat presa din Spania.
În octombrie, veteranul croat, la 39 de ani și 40 de zile, a devenit cel mai în vârstă jucător din istoria Realului, depășind recordul legendarului Ferenc Puskas (39 de ani și 36 de zile) din 1966.
În total, Luka Modric a adunat până acum 560 de meciuri oficiale în tricoul lui Real Madrid. Jucătorul care a evoluat în cele mai multe meciuri pentru campioana Europei este fostul atacant Raul Gonzalez - 741 de apariții. Însă, Modric nu prinde nici măcar top 10 în această ierarhie.
Modrid a marcat de 39 de ori și a oferit 90 de pase decisive, iar referitor la câștigarea trofeelor, din august 2012, de când a venit de la Tottenham, și până acum, a cucerit 28 de trofee, mai multe decât vârsta lui Mbappe (26 de ani), care a și intervenit și a comentat situația.
”Mai mult decât vârsta mea! Să sperăm că mai câștigăm unul pentru el și pentru toți ceilalți care sunt aici”, a reacționat Mbappe, iar Modric, în privința performanței bifate din punct de vedere individual, a afirmat:
”Este un sentiment unic! Am făcut-o deja cu ultimul titlu, dar și în Supercupă. Acest titlu este foarte important și sunt foarte fericit că îl câștig pentru a șasea oară. Este un sentiment unic să câștig titluri cu Real Madrid.
Sper că ne oferă încredere pentru ceea ce urmează, pentru că ne așteaptă o mulțime de meciuri. Un sezon foarte solicitant”.
Croatul a mai fost legitimat la echipe precum NK Zadar, Dinamo Zagreb, Zrinjski Mostar, Inter Zapresic și Tottenham Hotspur înainte să semneze cu Real Madrid în august 2012.
• Tottenham Hotspur: 160 de meciuri, 17 goluri, 24 de pase decisive
• Dinamo Zagreb: 81 de meciuri, 25 de goluri, 21 de assist-uri