Cât de aproape a fost Kylian Mbappe de recordul lui Cristiano Ronaldo. Lusitanul, cifre incredibile în primul său sezon pe "Bernabeu" | Sport.ro

Cât de aproape a fost Kylian Mbappe de recordul lui Cristiano Ronaldo. Lusitanul, cifre incredibile în primul său sezon
📅 2025-01-22

Kylian Mbappe își continuă adaptarea la Real Madrid și, cu o dublă reușită împotriva celor de la Las Palmas (4-1) în La Liga, a ajuns la un total de 18 goluri în acest sezon. Cu toate acestea, el este încă departe de recordul stabilit de Cristiano Ronaldo în sezonul 2009-2010, când portughezul a înscris 33 de goluri în toate competițiile.  

Cât de aproape a fost Kylian Mbappe de recordul lui Ronaldo

În prezent, francezul a adunat 30 de apariții în tricoul "Galacticilor", dar drumul până la performanțele lui Ronaldo este lung. În primul său sezon la Madrid, portughezul reușise deja 27 de goluri după tot atâtea meciuri, chiar dacă o accidentare l-a ținut departe de teren timp de 10 jocuri. Ronaldo a încheiat acea campanie drept golgheterul echipei, având o medie de un gol sau assist la fiecare 75,1 minute și reușind să înscrie de șase ori din lovituri libere.  

Deși Real Madrid nu a câștigat trofee în sezonul de debut al lui Ronaldo, Mbappe are deja în palmares două trofee: Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală FIFA, competiție ce s-a văzut în exclusivitate pe VOYO și Sport.ro.

Sunt șanse mari ca francezul să își îmbogățească palmaresul până la finalul sezonului, însă fanii madrileni consideră că nu au văzut încă cea mai bună versiune a sa. "Galacticii" sunt pe primul loc în LaLiga, cu 46 puncte și încă sunt 'în cărți' pentru a cuceri Champions League.

Real Madrid revine pe teren miercuri, 22 ianuarie. Atunci îl vom putea urmări pe Mbappe în meciul cu RB Salzburg, din runda a șaptea a Ligii Campionilor, meci ce începe nu mai devreme de ora 22:00.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sport

Vine șutul lui Stanciu! Căpitanul României, gol spectaculos în Arabia Saudită

Nicolae Stanciu (31 de ani), mijlocașul lui Damac, a reușit un gol în remiza înregistrată de echipa sa pe terenul ultimei clasate Al Fateh, scor 1-1, în runda a 16-a din campionatul Arabiei Saudite.

Jucătorul cu apariții în Serie A semnează în Superligă! La ce echipă dă probe

Politehnica Iași l-a adus în probe pe atacantul ghanez Brian Oddei, un jucător cu experiență în Serie A, unde a bifat șapte apariții pentru Sassuolo în sezonul 2021-2022. 

Mourinho dă lovitura! Fundașul de 65.000.000€ a semnat cu Fenerbahce

Fenerbahce a dat lovitura pe piața transferurilor.

Presa din Catalonia anunță: ”Barcelona lucrează la transferul lui Rațiu!” Suma pusă pe masă de catalani

Chiar dacă traversează o perioadă destul de bună din punct de vedere sportiv, Barcelona are încă probleme în campionatul intern.

Surpriză la FCSB: a semnat, iar acum a primit tricou de titular

Andrei Dăncuș (16 ani), fundașul central de la FCSB, este unul dintre jucătorii de perspectivă în care staff-ul campioanei își pune mari speranțe pentru viitorul nu foarte îndepărtat.

Adrian Șut, pregătit pentru duelul cu Qarabag: „Dăm 100%” + mesaj pentru Darius Olaru

FCSB se pregătește de un meci dificil în Europa League, joi, 23 ianuarie, împotriva formației Qarabag.

Jucătorii lui Rapid ar fi fost aproape de bătaie sub privirile lui Șumudică! Unul dintre ”vinovați” a rupt tăcerea: ”Vreau să clarific!”

Rapid traversează o perioadă tumultuoasă.

Ultimele informații despre transferul lui Dennis Man la Fiorentina

Dennis Man ar fi ajuns la un acord cu Fiorentina.

Cine este Qurban Qurbanov, antrenorul lui Qarabag, adversara FCSB-ului în Europa League. E la comandă de 17 ani și a câștigat 16 trofee

FCSB va întâlni joi, 23 ianuarie, formația Qarabag, într-un duel crucial din Europa League. 

Denis Alibec și-a aflat pedeapsa după gestul care i-a provocat o criză de nervi lui Hagi

Denis Alibec (34 de ani), atacantul celor de la Farul Constanța, a fost eliminat în meciul cu UTA Arad, din ultima etapă a Superligii, scor 1-1.

Good News

Only good and positive news.