Jucătorii lui Arsenal sunt liniștiți după eșecul cu PSG: "Puteam câștiga, nu avem nimic de schimbat" | Sport.ro

Jucătorii lui Arsenal sunt liniștiți după eșecul cu PSG: "Puteam câștiga, nu avem nimic de schimbat" | Sport.ro
📅 2025-05-09

Jucătorii lui Arsenal sunt liniștiți după eșecul cu PSG

Primul jucător de la Arsenal care a comentat înfrângerea cu PSG a fost portarul David Raya (29 de ani). Spaniolul spune că PSG a avut mai multă șansă în acest meci: 

"Ei au început mai bine meciul, au înscris și apoi au dominat până prin minutul 20. Dar apoi noi am trecut la conducerea meciului și am avut cele mai mari ocazii. Donnarumma a avut câteva intervenții salvatoare.

A fost primul meci, trebuie să rămânem cu aspectele pozitive din acest duel. Colegii mei au depus mult efort, puteam câștiga meciul. Ei au profitat de ocazie și au înscris. Ăsta e fotbalul, noi am avut ocazii și nu am reușit să marcăm.

Am arătat în acest sezon că putem câștiga meciuri importante, asta vom încerca să facem și la Paris. Putem învinge orice echipă", a declarat David Raya, citat de BBC.

Arsenal - PSG 0-1, în meciul tur

Unicul gol al meciului tur dintre Arsenal și PSG a fost marcat în minutul 4. Ousmane Dembele a dat lovitura în debutul meciului, după ce Khvicha Kvaratskhelia i-a așezat mingea pentru șut.

Arsenal a dat semne de revenire după pauză. Mikel Merino a trimis mingea în plasă, în minutul 47, dar reușita a fost anulată pe motiv de ofsaid. VAR-ul a anulat reușita spaniolului.

PSG putea să înscrie pentru 2-0 pe final, dar bara i-a salvat pe "Tunari". S-a terminat 1-0 pentru PSG, care acum are prima șansă pentru calificarea în finala de pe Allianz Arena. Francezii au jucat o singură finală până acum, în 2020. Atunci au pierdut contra celor de la Bayern Munchen.

Olympique Marseille este singura echipă din Franța care a reușit până acum să câștige trofeul Ligii Campionilor. S-a întâmplat în sezonul 1992-1993.

A doua semifinală, FC Barcelona - Internazionale Milano, va avea loc miercuri, de la ora 22:00. Cele mai importante momente vor putea fi urmărite pe site-ul www.sport.ro.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sport

Sepsi OSK - FC Botoșani 0-0! Meci cu miză pentru salvarea de la retrogradarea directă

Astăzi, de la ora 21:00, Sepsi OSK și FC Botoșani se întâlnesc în penultima etapă a play-out-ului Superligii României, într-un meci cu miză uriașă pentru ambele echipe. 

Ilie Stan, dărâmat după umilința cu Slobozia și retrogradarea Buzăului: "Nu vreau să ajung la spital!"

Ilie Stan (57 de ani), antrenorul Gloriei Buzău, a avut un discurs plin de amărăciune după înfrângerea categorică suferită pe teren propriu în fața Unirii Slobozia, scor 0-3.

"Bătălie pe viață și pe moarte". Anunțul lui Adrian Mihalcea înaintea ultimului meci din play-out

Unirea Slobozia a învins-o pe Gloria Buzău cu scorul de 3-0, în deplasare, într-un meci din etapa a opta din play-out-ul Superligii.

Vieira îi mai dă o palmă lui Balotelli! Francezul a explicat de ce preferă tinerii și îl ignoră pe "cel mai faimos atacant" al său

Relația tensionată dintre antrenorul Patrick Vieira și atacantul Mario Balotelli la Genoa a atins un nou punct critic.

Lovitură pentru Real Madrid! A fost refuzată de jucătorul cotat la 80.000.000 de euro

După eliminarea din sferturile UEFA Champions League, Real Madrid a început să pregătească deja sezonul următor. 

Răzvan Raț, avertisment pentru Șumudică: "Dan Șucu nu e fericit!" Ce spune despre o posibilă schimbare la Rapid

Răzvan Raț (44 de ani), fostul internațional român, a comentat situația tensionată de la Rapid, unde rezultatele sub așteptări din acest sezon l-au adus pe antrenorul Marius Șumudică într-o poziție delicată.

Ilie Năstase, propunere inedită pentru Papa Leon al XIV-lea: Un meci de tenis la Vatican!

Ilie Năstase (78 de ani), primul lider mondial din istoria tenisului, a lansat o invitație surprinzătoare către noul Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea (Robert Francis Prevost). 

Gloria Buzău – Unirea Slobozia 0-3! Gazdele, fără replică. Ialomițenii o trimit pe Sepsi la retrogradarea directă

Unirea Slobozia a învins c 3-0 pe terenul Gloriei Buzău și a trecut peste Sepsi OSK în clasament, trimițându-i pe covăsneni pe loc retrogradabil direct. Sepsi joacă de la ora 21:00.

Elias Charalambous, ademenit de arabi! Gigi Becali i-a decis viitorul: "Gata, la revedere!"

Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul care a adus titlul la FCSB după o pauză de nouă ani, ar fi intrat în atenția unui club din zona Golfului, care îl tentează cu un salariu considerabil mai mare decât cel din România.

"I-a încheiat cariera". Anunț fără echivoc din Scoția despre Ianis Hagi

Ianis Hagi (26 de ani) a suferit o accidentare la ultimul meci al lui Rangers, iar antrenorul grupării din Scoția a confirmat un verdict dur.

Good News

Only good and positive news.