Atacantul care a trecut și pe la FCSB est pe punctul de a se întoarce la FC Voluntari, formație la care a evoluat în sezonul trecut, anunță Digisport.
Jucătorul ar urma să evolueze sub formă de împrumut la clubul din Liga 2, cu posibiltatea de a fi transferat definitiv în vară.
Adrian Porumbiu a venit cu o previziune spectaculoasă pentru această formație.
„Anul viitor, pe vremea asta, Voluntari se va bate la titlu. Vorbesc serios. Bine, trebuie să şi transfere jucători, ca să se bată acolo, sus, în prima ligă. Neţoiu are bani, iar Victor Piurcă e un campion. Chiar dacă Burcă e antrenorul principal, eu cred că mintea din spate va fi Pițurcă. Vor promova şi se vor bate la titlu“, a spus Porumboiu pentru sportpesurse.ro.
Iar spusele fostului arbitru internațional sunt întărite chiar de Gigi Nețoiu, fost acționar la Dinamo, care și-a marcat revenirea în fotbal, odată cu implicarea sa în proiectul de la Voluntari. Într-o intervenție la Fanatik, Nețoiu a insistat că vom vedea, în următoarele luni, o ascensiune a echipei care, momentan, ocupă locul 4 în „B“.
„Eu, de obicei, sunt un om serios. Oamenii serioși vin lângă oameni serioși. Eu am spus că aduc 3-4 oameni, așa, ca să vă păcălesc. Eu aduc 6-7. Oamenii trebuie să vadă un proiect. Oamenii nu vin doar pentru că sunt eu acolo. Prima dată, trebuie să arătăm ce vrem să facem. Apoi, o să vină și oamenii, dacă vor vedea că suntem serioși și facem echipă. Victor Pițurcă e lângă mine de 30 de ani. Chiar dacă zice el că e oficial sau neoficial… Important e să mă sfătuiesc cu el. Când e nevoie, noi stăm împreună și câte 3-4 ore pe zi. Eu n-am nevoie ca Victor Pițurcă să fie numit într-o funcție. Important e să fie lângă mine. Victor Pițurcă va participa la meciuri și, dacă are timp, și în cantonamentul din Antalya, unde ne vom caza la un hotel de 5 stele. Sunt condiții de performanță“, a spus Nețoiu.