Partida se joacă la câteva zile după restanța pe care moldovenii au câștigat-o, pe teren propriu, scor 1-0, cu un gol marcat în minutele de prelungire.
Antrenorul campioanei României a declarat că jucătorii trebuie să facă în așa fel încât să câștige meciul, pentru a rămâne în partea superioară a clasamentului.
"Este un alt meci, dar avem aceeași mentalitate. Obiectivul nostru pentru mâine (n.r. duminică, 8 decembrie) este să câștigăm cele trei puncte. Jucăm acasă, cu o echipă bună.
Sper ca vremea să fie bună, pentru ca suporterii să vină să susțină echipa. Îl vedem doar ca pe un alt joc, nu ca pe o răzbunare, iar obiectivul este să câștigăm.
Situația cu jucătorii accidentați este aceeași, nimic nu s-a schimbat. Astfel de lucruri nu țin de noi. Ce ține de noi este să câștigăm. Vremea asta e cea mai bună pentru jucători. Când jucam, această vreme, cu ploaie ușoară, era cea mai bună.
Pentru antrenamente, pentru jocuri, e cea mai bună. Poate nu este pentru suporteri, dar sper ca jucătorii să îi facă fericiți.
Ne-am obișnuit cu meciurile dese, iar jucătorilor le place. Le place să joace, iar asta e ceea ce vor să facă. Cu timpul, am găsit un echilibru.
(n.r. Lumea are așteptări mari de la Bîrligea) Cred că lumea ar trebui să se bucure de evoluția sa. Joacă bine, sper să continue ceea ce a început încă din prima zi.
Pentru ca Bîrligea să joace bine, trebuie să fie ajutat de toată echipa, pentru că fotbalul este un sport de echipă, iar un jucător nu poate face totul singur", a declarat Elias Charalambous, în cadrul unei conferințe.