Deși mai avea contract până în vara anului 2027, antrenorul a decis să își rezilieze contractul din cauza problemelor financiare apărute la clubul la care se află încă din 2021.
Sponsorul principal al clubului din Galați nu și-a respectat angajamentul, astfel că problemele financiare ale Oțelului s-au adâncit, iar Dorinel Munteanu a decis să renunțe la postul său, după luni la rând în care a încercat să caute soluții.
”Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă. Am avut tot felul de provocări în carieră, dar a fost o decizie foarte grea. Chiar nu mai văd ieșirea. Dacă altcineva este mai pozitiv decât mine, este dreptul lui, dar eu nu mai văd ieșirea.
Am preluat echipa de la zero, bazele echipei au fost disciplina, caracterul și încrederea. Toate aceste lucruri au mers până la un punct, până când am luat această decizie. Nu poți să ceri unui jucător să fie disciplinat, să facă antrenamentele la maximum, când nu are încredere în tine. Până acum câteva luni, toți au avut încredere în mine, mă refer la partea financiară.
Au avut încredere că le vom onora primele, salariile, au înțeles și au fost umili. Nici acum nu le pot reproșa că nu și-au dorit să trecem peste această perioadă grea cu rezultate negative, dar de 3-4 luni situația s-a agravat foarte mult din cauza unui singur fapt. Unul dintre sponsorii noștri nu și-a onorat contractul și am intrat într-un colaps.
Liberty, prin domnul Radu Ionescu ne-a promis în fiecare lună că se va onora, a spus să îl așteptăm, pentru că vine luna noiembrie, după aia decembrie, apoi nu a mai răspuns la telefon. A fost o situație în care eu nu mai puteam merge în fața jucătorilor și să îi mint. Am decis să plec eu de la echipă. Explicația este foarte simplă, au așteptat împrumuturi de la Guvern, au venit, dar după aceea au spus că nu pot achita datoria față de noi cu aceste împrumuturi. A fost o minciună continuă de 4-5 luni. Trebuia să dea două tranșe de 250.000 de euro. Cu 500.000 de euro, eu eram la zi cu jucătorii, cu transportul, cu organizarea”, a spus Dorinel Munteanu la Digi Sport.