Deși are doar 22 de ani, Bani este cel mai vechi jucător din lotul lui Dinamo. A fost promovat la prima echipă în 2019, a strâns până acum 135 de partide și a jucat inclusiv în sezonul din Liga 2 al formației bucureștene.
În acest sezon, Ahmed Bani a fost mai mult rezervă. Internaționalul U21 nu a prins niciun minut în ultimele 7 etape din Superliga, iar administratorul special Andrei Nicolescu anunță că Dinamo este gata să se despartă de fotbalist.
Următoarea echipă a lui Ahmed Bani ar putea fi tot din Superliga României, spune Nicolescu.
"Ahmed a avut foarte, foarte multe șanse să joace și să își câștige locul. Aici ține de fiecare, știți cum e.
Dacă vrea să plece, nu e un capăt de lume. Am discutat că îi trebuie o schimbare. Așteptăm, avem și niște discuții cu un club din România, dar nu știu care e poziția lui.
El are 5 ani aici deja și cred că marja lui de progres... trebuie să facă o schimbare. Mi se pare că e un pic plafonat aici", a spus Andrei Nicolescu, la Digisport.