Meciul, disputat pe Cluj Arena, a fost marcat de controverse legate de arbitraj, iar Budescu nu s-a abținut în a-și exprima nemulțumirea, atât la flash-interviu, cât și în zona mixtă.
Meciul a fost echilibrat până în minutul 84, când ”U” Cluj a beneficiat de primul penalty, acordat după o intervenție VAR. La scurt timp după aceea, în minutul 90+2, clujenii au primit un al doilea penalty, iar Dan Nistor a reușit să le transforme pe ambele, întorcând soarta meciului în favoarea echipei lui Ioan-Ovidiu Sabău.
Budescu a fost extrem de nervos la finalul meciului. Veteranul a acuzat un viciu de rezultat și a vorbit despre ”nesimțire” din partea arbitrilor. El a afirmat că a fost ”luat la mișto” și că echipa sa a fost tratată nedrept. Nemulțumirea mijlocașului a continuat și pe rețelele sociale, acolo unde a postat mai multe mesaje, printre care și o fotografie în care a vrut să demonstreze cum a fost faultat în acel meci, fără ca adversarul să fie sancționat.
După această înfrângere, Gloria Buzău rămâne pe ultimul loc în clasament, cu doar 16 puncte din 22 de etape. De partea cealaltă, Universitatea Cluj a urcat pe primul loc în SuperLigă, cu 40 de puncte, două mai multe decât FCSB, echipa aflată pe locul 2.