Giuleștenii au planuri mari pentru a doua parte a sezonului. Vor să prindă play-off-ul și să câștige Cupa României, iar pentru asta au nevoie de câteva întăriri în perioada de mercato din iarnă.
Oficialii de la Rapid s-au mișcat repede și ar fi ajuns deja la un acord cu Denis Ciobotariu (26 de ani), fundașul lui Sepsi OSK, de care giuleștenii s-au mai interesat și în vară.
Marius Șumudică a făcut public interesul clubului său pentru fundașul crescut de Dinamo, iar acum se pare că cele două părți s-ar fi înțeles deja. Doar că anunțul oficial va veni abia în primele zile din 2025, atunci când Ciobi Jr. va intra oficial în ultimele luni de contract cu Sepsi, scrie GSP.ro.
În această perioadă, cele două cluburi negociază condițiile în care Ciobotariu va fi cedat la Rapid. Sepsi OSK a cerut ca Omar El Sawy (20 de ani) să fie cedat definitiv la gruparea covăsneană, variantă pe care giuleștenii au exclus-o din start.
O altă variantă luată în calcul este împrumutul lui Timotej Jampor (21 de ani) de la Rapid la Sepsi până la finalul acestui sezon, fotbalist care a primit foarte puține șanse de când Marius Șumudică a preluat echipa.
150.000 de euro ar urma să primească Denis Ciobotariu de la Rapid ca primă de instalare. Ulterior, acesta va încasa un salariu lunar de 5.000 de euro.
Cotat la 1,2 milioane de euro de site-urile de specialitate, fundașul central a fost jucător de bază la Sepsi în acest sezon, evoluând în toate cele 21 de meciuri disputate de covăsneni în Superliga.