Cu o rundă înainte de finalul turului, Genoa se află pe locul 13, cu 19 puncte, la cinci lungimi peste prima poziție retrogradabilă ocupată de Cagliari. Sâmbătă, echipa condusă de Patrick Vieira a învins pe terenul lui Empoli, 2-1.
A fost ultima etapă din 2024, iar Genoa se va concentra acum asupra ferestrei de mercato care debutează pe 1 ianuarie. Beppe Nuti, un experimentat jurnalist italian de la publicația Telenord, a spus care crede că sunt posturile unde "Grifonul" ar trebui să se întărească.
"Genoa are nevoie cel puțin de un fundaș central, un fundaș stânga, un atacant și o extremă cu creativitate, care să-l pună mai mult în valoare pe Pinamonti, adesea izolat de adversari.
Sunt ore fierbinți pentru viitorul lui Balotelli, știm asta. Pare că urmează despărțirea și cred că este soluția potrivită pentru că el nu a jucat niciodată mai mult de un sfert de oră într-un meci, deși a avut o lună de antrenamente. Nu a reușit să spargă Serie A, așa cum amenința.
Transferurile pe care Genoa le va face vor depinde de trei factori. În ordinea importanței sunt voința lui Șucu, strategia lui Raț și cota de piață pe care o va atinge Frendrup", a spus Beppe Nuti, într-un interviu pentru PianetaGenoa1893.
Balotelli, liber de contract din vară, a semnat pe 28 octombrie un contract cu Genoa valabil până la finalul sezonului în curs. Totuși, conform unei clauze din înțelegere, Balotelli și Genoa au posibilitatea de a rezilia unilateral contractul la data de 31 decembrie.
În ultimele zile, Gazzetta dello Sport a scris că Mario Balotelli are pe masă și o ofertă din Mexic. Formația Cruz Azul i-ar fi oferit un salariu de două milioane de euro pentru un sezon, de cinci ori mai mult decât dacă "Super Mario" ar încheia stagiunea actuală la Genoa.
În ciuda salariului oferit în Mexic, Balotelli a refuzat oferta de la Cruz Azul, scrie Calcio Genoa. Totuși, tot nu este exclus ca celebrul atacant italian să își rezilieze înțelegerea cu Genoa, mai ales că până acum a jucat foarte puțin.
Presa italiană anunță că Mario Balotelli va avea în următoarele ore o întâlnire cu antrenorul Patrick Vieira în care se va stabili care îi sunt șansele de a prinde mai multe minute începând cu ianuarie 2025. Anterior, Gazzetta dello Sport a scris că Genoa l-ar vrea în continuare pe "Super Mario", astfel că Balotelli trebuie să ia o decizie până în ultima zi a anului, pe 31 decembrie.
Balotelli, fost jucător la Inter, Milan sau Manchester City, avut doar apariții sporadice în cele două luni petrecute la Genoa până acum: 87 de minute pe parcursul a șase jocuri din Serie A și niciun gol.