Fostul mare handbalist și antrenor a povestit câteva episoade fascinante ale unei cariere de top. Campion mondial, triplu medaliat olimpic și câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, Radu Voina a dus naționala feminină până la medaliile de bronz la Campionatul European din 2010, o competiție cu o poveste aparte.
După semifinale, fetele au plâns ore întregi pe holurile hotelului în care erau cazate, dar și-au găsit resurse de energie pentru a câștiga finala mică. România a făcut un EURO 2010 solid, câștigând finala mică, contra naționalei din Danemarca, scor 16-15, care i-a adus medalia de bronz.
Însă, tricolorele au cedat la limită semifinala cu Suedia, scor 23-25, iar înfrângerea le-a afectat pe fetele lui Radu Voina. Au plâns toată noaptea, dar până la urmă și-au revenit și au reușit să aducă o medalie mult așteptată pentru handbalul românesc la acea vreme.
Voina a povestit o întâmplare pe care continuă să o rememoreze cu fiecare detaliu, ca și cum a avut loc ieri. În drumul către sală, pentru disputarea finalei mici, Radu Voina a fost sunat de președintele României de la acea vreme, Traian Băsescu, care i-a urat baftă și l-a felicitat pentru performanțele de până la acel moment, chiar dacă naționala noastră putea să termine turneul final fără medalie, pe locul 4.
”După ce am pierdut semifinala în Danemarca, fetele au fost dezamăgite. Ele aveau un obicei, ne adunam pe culoarul hotelului după meciuri și stăteam acolo. În noaptea de după semifinală, au stat și au plâns până la 4 dimineața. Am tot încercat să le conving să le trimit să doarmă. Abia am reușit.
A doua zi, pe la ora 14:00 sau 15:00, jucam meciul pentru locul 3. Nu știu dacă și-au revenit, au avut emoții... o să povestesc o anecdotă: Cristian Gațu, și ca antrenor, și ca președinte de federație, atunci era președinte, a fost mereu plin de glume, de șotii.
În timp ce autobuzul ne ducea la sală, am fost sunat de președintele României, de Traian Băsescu. Fusese la înmormântarea unui președinte, în Polonia. Cristi Gațu, care stătea lângă mine, mi-a spus că vrea președintele să vorbească cu mine.
I-am spus: 'Cristi, lasă-mă cu președintele (n.r. – credea că e o glumă)...”. Era o doamnă la telefon: 'Bună ziua, domnul Voina! Sunt... o să vă sune domnul președinte, se întoarce în țară, e în mașină. A aflat că jucați pentru locul 3'.
Credeam că e o glumă, eu eram tensionat cu meciul. Apoi, sună iar telefonul și la capătul celălalt capăt al firului era președintele. L-am cunoscut după voce. Se întrerupe apelul, dar apoi sună iar.
Președintele României, bun, rău, nu știu cum, să vorbești cu el, e o chestie extraordinară! Mi-a zis: 'Radule, indiferent ce faceți, bravo vouă! În ce domeniu ne mai luptăm noi pentru locul 3 în Europa?'. Mi-a dat un imbold!
Le-am povestit fetelor, nu știu dacă lucrul ăsta a făcut ceva, dar ne-a sunat cel mai important om din România. De fapt, lupta pentru locurile 3-4 e cel mai urât! Câștigi, e minunat, pierzi, ești primul loc fără medalie și istoria te uită”, a rememorat momentul Radu Voina, în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro.
La EURO 2010, cea mai bună marcatoare a turneului a fost desemnată Cristina Neagu, care a reușit 53 de goluri. În plus, portarul Talida Tolnai a fost a treia cea mai bună a întrecerii, cu un procentaj de 42% de aruncări salvate, 95 parate din 227.