Reacția lui Constantin Din după ce Gloria Buzău s-a retras din campionat | Sport.ro

Reacția lui Constantin Din după ce Gloria Buzău s-a retras din campionat | Sport.ro
📅 2025-01-15

Preşedintele Federaţiei Româe de Handbal, Constantin Din, a afirmat, marţi, la întâlnirea cu reprezentanţii cluburilor din primele eşaloane, masculin şi feminin, că fiecare echipă va trebui să ţină cont de bugetul pe care îl va avea la dispoziţie şi "să se întindă atât cât îi este plapuma".

Oficialul FRH a afirmat totodată că decizia de retragere din campionatul feminin a SCM Gloria Buzău este una tristă şi a precizat că perspectivele nu sunt îmbucurătoare.

Constantin Din: "Decizia care s-a luat la Gloria Buzău e una tristă"

"Nu doar handbalul, tot sportul este finanţat de stat şi trebuie să mulţumim autorităţilor locale şi judeţene pentru că au grijă de sportul românesc. Din păcate, decizia care s-a luat la Buzău este una tristă, nu doar pentru handbal. Dar aţi văzut că acest lucru se întâmplă şi în alte ţări. Semnalul este clar, fiecare club trebuie să se întindă atât cât îi este plapuma.

Sportul nu înseamnă numai bani. Nu facem sport doar pentru bani. Fără bani nu poate exista, dar poate supravieţui cu bani mai puţini. Dacă vom fi în situaţia asta, va trebui să găsim soluţii, să muncim şi pe bani mai puţini. Fiecare club trebuie să se gospodărească în funcţie de bugetul pe care îl are la dispoziţie. Sunt oameni cu experienţă şi trebuie să realizeze, să identifice problemele care apar şi să ia deciziile în consecinţă. Perspectivele nu sunt foarte îmbucurătoare. Am avut o perioadă destul de lungă în care perspectivele au fost foarte îmbucurătoare, dar apar şi momente de acest gen. Soluţia este să fim cumpătaţi şi să găsim soluţii în funcţie de bugetul pe care îl avem la dispoziţie", a declarat Din.

Reacția lui Constantin Din după retragerea Gloriei Buzău: "Autoritățile locale vor continua investiția în hanbdalul juvenil"

El speră ca handbalul buzoian să continue competiţia măcar la nivelul echipelor de tineret.

"Este un lucru trist, Gloria Buzău a fost o echipă importantă a campionatului românesc, cu prezenţe în cupele europene, în competiţii foarte mari. Din păcate, au ajuns la această decizie. Eu cred şi sper ca handbalul în oraşul şi judeţul Buzău să continue. Din câte am înţeles din discuţiile avute cu cei de la club, autorităţile locale vor continua investiţia în handbalul juvenil.

Din păcate, resursele oraşului sunt destul de limitate în acest an şi probabil că se datorează şi faptului că echipa nu a avut rezultate foarte bune în acest an. Sunt lucruri de care cred că au ţinut cont atunci când au luat această decizie. Ceea ce mă bucură este însă că vor continua totuşi investiţiile în handbalul juvenil. Şi cred că vor renunţa la decizia de a scoate din competiţie echipa de tineret şi măcar echipa de tineret să continue acest campionat", a mai spus Din.

Una dintre soluţiile pe care ar trebui să le aplice cluburile de handbal în perspectiva problemelor economice din acest an ar trebui să fie legată de promovarea jucătorilor români, consideră preşedintele federaţiei.

"Vor fi discuţii, vor fi negocieri. Bineînţeles că handbalul se face cu sportivi, cluburile vor dori să îşi completeze lista de jucători şi vor căuta soluţii în ţară şi în străinătate. Eu consider, însă, că e mult mai la îndemână să găseşti soluţiile în propriul club. Noi avem o decizie a Consiliului de Administraţie în care echipele de liga naţională trebuie să îşi formeze piramida, să aibă echipe la toate categoriile de vârstă. Asta este soluţia pe care eu o văd în momentul de faţă, să investim la nivel de copii şi juniori, unde costurile sunt mult mai mici decât la seniori, de unde să apară un bazin mai mare de selecţie pentru echipele de seniori. Şi în toate campionatele puternice, echipele au academiile proprii, într-acolo trebuie să ne îndreptăm şi noi", a mai spus Constantin Din.

Clubul Sportiv Municipal Gloria Buzău a anunţat că echipa feminină de handbal se retrage din Liga Naţională cu începere din data de 9 ianuarie, din cauza ''restrângerilor cauzate de măsurile fiscal bugetare''. După disputarea turului Ligii Naţionale feminine, Gloria ocupa locul 11 din 14 echipe, cu 9 puncte obţinute în 13 etape.

Federaţia Română de Handbal a organizat, marţi, la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii echipelor de ligă naţională din România (masculin şi feminin) în cadrul căreia s-a discutat strategia federaţiei privind participarea sportivilor români şi timpul acordat acestora în jocurile organizate de FRH. Rezultatul acesteia se va concretiza în elaborarea regulamentelor de desfăşurare a ambelor competiţii în sezonul competiţional 2025 - 2026. La eveniment au participat şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, şi secretarul general al COSR, George Boroi.

Agerpres

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sport

CFR ia bani pentru golurile marcate de Bîrligea la FCSB în Europa League!

Transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB i-a surprins pe mulți, pentru că era vorba de unul dintre cei mai în formă atacanți din campionat și, în plus, un jucător bun nu este lăsat să plece la o rivală. 

Ce moment! Un star de la Real Madrid revine pe teren după 397 de zile

Real Madrid are probleme de lot în acest moment, dar antrenorul Carlo Ancelotti (65 de ani) începe să primească și vești bune.

Meci interzis cardiacilor! Borussia era condusă cu 3-0 în minutul 70, după s-a marcat gol după gol! Scorul final

Etapa a 17-a din Bundesliga a adus o confruntare spectaculoasă între Holsten Kiel și Borussia Dortmund, cu un deznodământ neașteptat. 

Recordul lui Paolo Maldini, spulberat de Theo Hernandez

Como a pierdut marţi seara, pe teren propriu, scor 1-2, cu AC Milan, în etapa a 19-a din Serie A.

"E posibil să cadă una dintre cele patru". Verdict neașteptat pentru lupta la play-off din Superligă

Cu nouă etape înaintea încheierii sezonului regulat, lupta pentru play-off este una extrem de strânsă.

Târnovanu va avea propriul "sector" la FCSB - Manchester United. Numărul impresionant de bilete cumpărate

Ștefan Târnovanu (24 de ani) așteaptă cel mai tare meci al lui FCSB din Europa League, cel împotriva lui Manchester United, programat pe 30 ianuarie, în ultima etapă din faza principală.

Dan Șucu a băgat adânc mâna în buzunar pentru primul transfer la Genoa! Sumă plătită pe 'uriașul' de aproape doi metri

După ce a preluat clubul Genoa, Dan Șucu face prima mutare importantă pe piața transferurilor.

Erik ten Hag, în fruntea listei unui club de tradiție din Bundesliga

Erik ten Hag a fost demis la finalul lunii octombrie de la Manchester United.

Sold-out în Bănie? Câte bilete au cumpărat dinamoviștii, cu 5 zile înaintea meciului cu Craiova

Dinamo se pregătește pentru un start spectaculos în 2025, cu un derby de foc împotriva Universității Craiova pe stadionul „Ion Oblemenco”, duminică, 19 ianuarie, de la ora 20:30. 

A venit nota de plată pentru un club din România! Amendă de 150.000 de lei și toate meciurile pierdute la 'masa verde'

Federația Română de Handbal (FRH) a luat măsuri drastice împotriva clubului SCM Gloria Buzău, care a anunțat recent retragerea din competițiile de senioare și tineret din cauza lipsei bugetului. 

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.