FC Voluntari promite marea cu sarea, dacă ne uităm la declarațiile conducătorilor de aici din ultima lună. Chiar de curând, Gigi Nețoiu explica, pe larg, cum această formație va deveni o forță, după cum sport.ro a scris aici. Deocamdată însă, mai e mult până departe, iar decizia luată în această seară demonstrează că FC Voluntari e o echipă instabilă.
Concret, ocupanta locului 4 din „B“ a anunțat plecarea antrenorului Ovidiu Burcă. După numai 3 meciuri! Fostul tehnician de la Dinamo, angajat pe 27 noiembrie, a condus FC Voluntari în partidele cu Metalul Buzău (1-1), cu ACSM Reșița (2-0) și cu Dumbrăvița (1-0). Acest bilanț, de două victorii și un egal, a adus însă, în mod șocant, plecarea lui Burcă!
„Mulţumim, Ovidiu Burcă! Clubul FC Voluntari anunţă despărţirea de comun acord, de tehnicianul Ovidiu Burcă. Pe această cale dorim să îi mulţumim şi să-i urăm mult succes în următoarele proiecte profesionale. În perioada următoare vom comunica atât noul antrenor cât şi programul echipei, care se reuneşte pe 8 ianuarie. Vă mulţumim pentru suportul vostru!“, a anunțat FC Voluntari printr-un comunicat oficial.
Ovidiu Burcă a semnat cu FC Voluntari, înlocuindu-l pe Claudiu Niculescu.