5 februarie 1965. La Săcele. Pe un ger de crăpau și pietrele, atunci s-a născut Gheorghe Hagi. Un copil care s-a trezit cu mingea la picior și, mai târziu, a lipit cu superglue zâmbetul pe buzele tuturor. Fascina cu dreptul, zguduia porțile cu stângul. Și înainte de Figo și Ronaldo, a fost Hagi cel care a schimbat Real Madrid cu FC Barcelona! Cu o escapadă la Brescia.
Hagi și-a gravat numele și numărul 10 de pe spatele tricoului cu aur după Mondialul din '94. În America, ”Regele” i-a uluit pe toți: argentinieni, columbieni, nimic nu i-a stat în cale. A pedepsit toți portarii și a devenit ”Maradona din Carpați”.
”Este singurul jucător român pentru care mă uitam la fiecare meci”, spune tare și răspicat Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, pentru Sport.ro. ”Avea ceva care dădea definiția echipei naționale. Joacă Hagi, avem echipă. Nu joacă Hagi, nu avem echipă. Cu greu o să se mai nască cineva ca el. Așa sunt geniile, unicate. Un Hagi 2 e greu de inventat. De 30 de ani nu s-a mai inventat, poate la 50 de ani... cine știe! Eu îl plăceam atât de tare încât mi se părea că joacă perfect, că nu greșește niciodată”.
Adi Mihalcea, adus de Hagi la națională la începutul lui 2000, îl descrie într-un singur cuvânt: ”Fenomenal”.
”A fost cel mai bun jucător din toate timpurile”, exclamă Stelian Carabaș, fostul jucător de la Steaua și Farul. ”Cred că nu doar pentru mine, ci pentru toți fotbaliștii a fost un idol. Cel mai bun jucător pe care l-am putut vedea. Părerea mea e că e greu să se mai nască vreun jucător ca Hagi. E părerea mea. S-a născut cu un talent. Altul ca el nu o să se mai nască. Și a făcut fericită o întreagă țară. În anii lui de glorie”.
La națională, Ioan Andone a jucat cu Hagi opt ani. Rememorează și acum cât de excepțional și de special era și consideră că cu greu o să se mai nască un jucător precum Hagi: ”L-am avut adversar de multe ori și în campionatul intern. Un jucător de excepție. Unul dintre cei mai mari jucători români din istorie. Eu vă spun ca jucător, adversar și coleg. Am mai avut colegi la națională de excepție, ca Balaci, dar Gică este special. Cu el am jucat mai mult decât cu Ilie Balaci. Foarte greu o să se mai nască cineva precum Hagi. Nu întâmplător a jucat la Barcelona și la Real. Talent, muncă. Gică a fost extraordinar și cu această ocazie îi spun și La mulți ani!”.
”A fost genial! A fost unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a dat România. Și un băiat serios. Cu o carieră fulminantă în spate”, subliniază Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Marcel Popescu încheie dialogul cu Sport.ro despre Hagi cât se poate de clar: ”Pentru caracterul lui, Gică, dacă ar fi fost în Anglia, ar fi fost nobilat Sir”.
”Jucătorul Hagi a fost un geniu și toată lumea știe asta. Omul Hagi este atipic pentru fotbalul românesc. Un mare caracter”, mai spune fostul președinte de la Universitatea Craiova, fascinat și el de sclipirea din teren a lui Hagi.
Impresionanta carieră a lui Gică Hagi a început la Farul Constanța, în 1982. ”Regele” ajungea în București în 1983, la Sportul Studențesc, iar trei ani mai târziu prindea transferul carierei, la Steaua, proaspăta campioană a Europei, cu care a și câștigat Supercupa Europei în fața celor de la Dinamo Kiev (Hagi marca atunci golul victoriei).
În 1990, Real Madrid îl cumpăra pentru 4,3 milioane de euro, iar Hagi devenea primul și singurul român care a jucat în tricoul formației de pe ”Bernabeu”!. Au urmat ”Brescia Romena” condusă de Mircea Lucescu, Barcelona și Galatasaray.
În Turcia, Gică Hagi a avut cele mai mari performanțe din cariera de fotbalist. A câștigat, alături de Galatasaray, de patru ori consecutiv titlul în Super Lig, dar și o Cupă, două Supercupe, Cupa UEFA și Supercupa Europei.