Se spune că neamțul își cumpără o mașină de 100.000 de euro, doar după ce face primul milion. Pentru că, în Germania, să conduci o mașină de lux nu e tocmai o prioritate până nu ți-ai rezolvat alte probleme mai importante. În plus, neamțul, chiar și cel cu o funcție de conducere într-o companie mare, n-are nicio problemă în a se deplasa cu mijloacele de transport în comun, ca să nu stea ore în șir în trafic.
La noi, în schimb, mentalitatea e un pic diferită. În sensul că sunt destui oameni care au o mașină mai scumpă decât locuința în care trăiesc! Explicația ține de faptul că astfel de indivizi sunt disperați după imagine și vor să le arate celor din jur că trăiesc pe picior mare.
Pornind de aici, nu e tocmai surprinzător că străzile României, mai ales cele ale Bucureștiului, sunt „inundate“ de mașini de lux, de sute de mii de euro. La acest capitol, Bucureștiul poate rivaliza, oricând, cu Dubai și Monte Carlo, de pildă.
Despre acest lucru a vorbit și antrenorul cipriot al FCSB-ului, Elias Charalambous, aflat în weekend la un showroom cu echipa într-o acțiune publicitară.
„Am fost aproape în toată Europa, iar maşinile pe care le văd aici (n.r - în România) nu prea le-am văzut în alte locuri“, a spus Charalambous.
Acesta a reușit, din fericire pentru el, să se acomodeze repede cu modul haotic în care se conduce în Capitală.
„Soţia mea, când conduc, îmi zice că sunt un dezastru la volan. Şi i se face rău. Nu ştiu ce fac greşit. Eu cred că sunt un şofer bun, ea zice că nu“, a mai spus Charalambous.