Fost campion al României, cu Unirea Urziceni, Dacian Varga a dezvăluit în emisiunea Poveștile Sport.ro că a reușit mereu să păcălească un aspect important al pregătirii fizice.
În ciuda faptului că a fost antrenat de Dan Petrescu, un tehnician care pune accent pe condiția fizică a jucătorilor săi, mijlocașul stângaci a admis că a depus eforturi în a-i păcăli pe preparatorii fizici, atunci când a venit vorba despre sesiuni intense în sala de forță.
Când a fost întrebat în legătură cu lucrurile pe care le-ar transmite versiunii sale de la nouăsprezece ani, dacă acest lucru ar fi posibil, Dacian Varga a replicat: „I-aș spune multe. Mai multă muncă, și mai multă seriozitate și să fi lucrat mai mult la sală.
Niciodată nu mi-a plăcut sala. Uram când aveam antrenament în sală. Mereu păcăleam antrenamentele din sala de forță.
Mă dădeam cu apă la subraț ca să vadă că am transpirat. Îmi mai dădeam cu apă pe piept, ca să vadă că am lucrat,” a punctat Dacian Varga, în exclusivitate pentru Sport.ro.
Dacian Varga a jucat în primul eșalon al fotbalului românesc pentru Sportul Studențesc, Unirea Urziceni, Petrolul Ploiești, FC Vaslui, CS Universitatea Craiova și Rapid București.