Impactul pe care Gică Hagi l-a avut asupra fotbalului din Turcia e uriaș. Adulat de fani, chiar și ai adversarelor, "Regele" a fost și este încă iubit în Turcia. Cu Galatasaray Istanbul, actualul manager de la Farul a cucerit patru titluri, Cupa UEFA și Supercupa Europei, iar cel mai mult a rămas în memoria suporterilor prin felul în care reușea să facă spectacol pe teren.
Șuturi de la distanță, goluri din unghiuri imposibile, treceri spectaculoae și devieri fine sunt doar câteva cadre care l-au transformat pe fostul decar al României în zeu în Turcia.
Om apropiat de Hagi, Victor Becali a povestit recent ce i s-a întâmplat în Turcia. ”Când m-am dus prima dată în Turcia, în Antalya, în vacanță, era Cornel Teodorescu, era antrenor de tenis la un complex de acolo. I-a spus lui managerul de acolo: 'El este impresarul lui Hagi'.
Nu am mai plătit nimic! Luai șampanii, fructe... ăla era și prin board la Galatasaray. Era înnebunit. Le dădeam pașaportul și vedeau că scrie Becali, ziceau 'Hagi manager'. Singurul care stătea la coadă când intrai în Istanbul era Hagi. Veneau ăia se rugau de el, el nu! Eu cu (n.r. Gică) Popescu ne băgam în față. La Hagi nu exista așa ceva”, a spus Victor Becali, potrivit iamsport.
Hagi a simțit pe propria piele ce înseamnă să fie cu adevărat iubit de străini, la Galatasaray. Într-o țară care respiră fotbal și dragostea față de echipe e dusă până la pasiunea extremă. Le-a oferit ce au cerut, spectacol, le-a arătat că și fotbalul poate fi o artă și le-a întipărit pe retină driblingurile care-l caracterizează, care-i făceau să exclame pe spectatorii de pe Bernabeu sau Camp Nou înainte.
Frank Leboeuf, Marcel Desailly, Celestine Babayaro, Michel Salgado, Fernando Hierro, Roberto Carlos i-au stat în față lui Hagi în perioada de la Galatasaray. Un meci al turcilor cu Real Madrid, de pe Ali Sami Yen, e renumit pentru cascada de driblinguri pe care le-a făcut Hagi în fața lui Carlos.