Dan Șucu a fost, fără îndoială, omul sfârșitului de an în România! Pentru că, după ce a pus peste 40 de milioane de euro pe masă și a achiziționat 77% din acțiunile clubului Genoa, cel mai vechi din Italia, Șucu l-a cam „eclipsat“ și pe Gigi Becali. Cel puțin, în primele zile de după oficializarea tranzacției.
Ecourile acestei mutări continuă să declanșeze păreri și comentarii despre Dan Șucu. Iar acum Marius Șumudică, omul care din postura de antrenor al Rapidului a ajuns să-l cunoască foarte bine, a vorbit despre șeful său. Potrivit Orange Sport, tehnicianul giuleștenilor i-a făcut un portret amănunțit lui Dan Șucu.
„Pe partea de business, domnul Şucu e diabolic. Eu n-am fost în mediul acesta de afaceri, dar am văzut cum gândeşte, aşa ceva n-am mai întâlnit în viaţa mea, e calculator. Drept dovadă uitaţi ce a realizat până în momentul de faţă. Uşor, uşor, înţelege şi fotbalul, mă întreabă, uneori, multe lucruri, îi răspund, eu sunt ferm convins că nu mai e acum ce era domnul Şucu la început. Ştie ce are de făcut, nici nu trebuie să-i explic prea multe chestii, pentru că înţelege. Când am semnat contractul, v-am spus că nici nu m-am uitat ce scrie, iar domnul Şucu mi-a zis că nici nu mai ia în considerare acel contract, rămân sumele care sunt, dar îl consideră nul. Pentru că şi-a dat seama ce fel de om sunt şi avem de construit în continuare. <<Eu sunt owner-ul, sunt şeful şi am aici constructorul Şumudică. Ştiu ce faci, ştiu cât timp dedici fotbalului, ştiu că toată ziua stai şi te ocupi de echipă, aşa că eu sunt liniştit>>. Îţi e mai mare dragul în asemenea condiţii, cu un patron care ştie ce să-ţi ofere“, a spus Șumudică.