Fostul selecționer al României avea contract cu echipa lui Florin Niță și Nicolae Stanciu până la finalul acestui sezon, însă a decis să pună punct colaborării cu șase luni mai devreme.
Decizia lui Contra a venit după remiza cu Al Feyha (2-2) din cauza "rezultatelor slabe și a atmosferei negative din cadrul echipei", scrie ziarul Asharq Al-Awsat, care precizează că tehnicianul român vrea "să schimbe mediul de lucru".
Vineri seară, la aproximativ 24 de ore după ce a decis să se despartă de Damac, Cosmin Contra a fost surprins în tribune la unul dintre derby-urile din campionatul Arabiei Saudite, Al Ittihad - Al Nassr.
Al Ittihad, echipă antrenată de Cosmin Contra în sezonul 2021/2022, s-a impus cu 2-1 după golurile lui Karim Benzema și Steven Bergwijn, în timp ce pentru Al Nassr a punctat Cristiano Ronaldo. Al Ittihad este lider în Arabia Saudită după 13 etape, cu 36 de puncte.
Damac are mai bine de o lună de pauză până la următorul meci oficial, însă clubul va încerca să numească un nou antrenor în următoarele 10 zile.
Asharq Al-Awsat anunță că șansele cele mai mare pentru preluarea echipei lui Florin Niță și Nicolae Stanciu le are croatul Kresimir Rezic (43 de ani), care a mai antrenat la Damac în perioada ianuarie 2021 - martie 2023, înainte ca românul Cosmin Contra să preia echipa.
Kresimir Rezic este liber de contract din septembrie 2023, după un scurt mandat la Al Tai, unde i-a avut sub comandă pe Andrei Cordea și Marko Dugandzic.