Când a semnat cu Esperance Tunis ajungând, în premieră, în fotbalul de pe continentul negru, Laurențiu Reghecampf (49 de ani) era conștient, în mod cert, că se va lovi de un mediu mult diferit, comparativ cu Europa și Asia, unde a lucrat, în trecut.
Acum însă, la trei săptămâni după meciul său de debut în Tunisia, probabil „Reghe“ își dă seama că a subestimat „potențialul“ fotbalului african. Unul care furnizează niște faze pe care nu prea le mai vezi în Europa. Și, în mod cert, nu în Liga Campionilor! Fix în această competiție însă, primele două partide jucate de Esperance Tunis au furnizat niște faze de cascadorii râsului!
Mai întâi, a fost meciul cu Djoliba (Mali), al cărui rezumat v-a fost oferit de sport.ro aici. Iar acum, Reghecampf a ajuns în Angola, pentru partida cu Sagrada Esperança. La prima vedere, o remiză albă fără evenimente majore. Dacă urmărești însă rezumatul meciului, pe care vi-l oferim mai jos, rămâi cu gura căscată!
În primul rând, aproape că toată partida s-a jucat într-o singură direcție: spre poarta gazdelor. Care, nu o dată, și-au dat cu stângul în dreptul. De pildă, în minutul 22, un apărător al celor de la Sagrada Esperança a fost aproape de un autogol antologic! Iar în continuarea meciului, au fost greșeli incredibile, dar și ratări din 2, 3 metri!
Chiar dacă n-a câștigat acest meci, Reghecampf stă bine, deocamdată, în ceea ce privește seria rezultatelor sale la formația tunisiană. După patru partide, în campionat și în Liga Campionilor Africii, echipa românului are 2 victorii și 2 remize, golaveraj 7-1.
În întrecerea internă, Esperance Tunis, campioana en-titre, e pe 5, cu 19 puncte. Lider e Stade Tunisien, cu 21 de puncte strânse după zece etape.
În grupa din Liga Campionilor, formația lui „Reghe“ e pe primul loc, având 4 puncte după primele două jocuri. La finalul celor șase runde, primele două clasate vor merge în sferturi.