În prezent legitimat la Inter Miami, club la care a ajuns în vara lui 2023 după doi ani petrecuți la PSG, starul argentinian și-a exprimat dorința de a reveni la Barcelona după ce își va încheia aventura în Major League Soccer.
Jurnalista argentiniană Yanina Latorre, prietenă de familie cu Messi, a dezvăluit că acesta își dorește să se întoarcă în orașul unde a scris istorie, precizând că este fericit la Miami, dar nu intenționează să-și prelungească șederea acolo.
"Messi mi-a spus că, atunci când va termina la Miami, unde este fericit, se va întoarce la Barcelona. Nu, locul meu este acolo", a declarat Latorre pentru publicația La Nacion.
Contractul lui Messi cu Inter Miami expiră în decembrie 2025, însă clubul american dorește să-i ofere o prelungire cu o clauză specială. Aceasta i-ar permite să joace din nou în Europa în ultimele luni ale anului 2025 și începutul lui 2026, pentru a-și menține forma fizică în perspectiva Copa America 2026, dacă va decide să participe.
Lionel Messi și Antonela Roccuzzo sunt împreună de mulți ani, fiind prieteni încă din copilărie. Deși au avut o relație discretă pentru mult timp, cei doi s-au căsătorit în 2017, într-o ceremonie deosebită la Rosario, orașul natal al lui Messi. Antonela este originară tot din Rosario și a fost mereu alături de Messi pe parcursul carierei sale. Împreună, au trei copii: Thiago, născut în 2012, Mateo, născut în 2015, și Ciro, născut în 2018.