Italia, în fața unui scenariu fabulos: lupta pentru titlu poate da naștere la o situație nemaiîntâlnită în ultimii ani | Sport.ro

Italia, în fața unui scenariu fabulos: lupta pentru titlu poate da naștere la o situație nemaiîntâlnită în ultimii ani |
📅 2025-05-09

În cele mai importante cinci campionate ale Europei, lupta pentru titlu ba s-a decis deja, ba lucrurile sunt clare, în mare măsură, când au mai rămas de jucat doar câteva etape. Iată confirmarea acestei situații.

*În Franța, PSG e deja campioană din punct de vedere matematic.

*În Anglia, Liverpool a pus șampania la rece, în condițiile în care are 13 puncte avans față de Arsenal, când mai sunt 15 puncte rămase în joc.

*În Spania, Barcelona are 4 puncte peste Real Madrid cu șase etape înainte de terminarea campionatului.

*În Germania, Bayern Munchen e ca și campioană, cu patru etape înainte de final, având un avans de 8 puncte față de ocupanta locului 2, Leverkusen.

În aceste condiții, în Italia, asistăm la o situație unică în ceea ce privește întrecerile din Big 5. Pentru că doar aici se mai dă o luptă sufocantă pentru supremație. Una în care sunt angrenate Inter Milano și Napoli. Cele două formații sunt la egalitate de puncte, 71, cu cinci etape înainte de finalul sezonului în Serie A.

Platforma Football Meets Data, care oferă analize și statistici, a evaluat șansele celor două formații la câștigarea titlului, în acest moment:

*Inter Milano – 45%

*Napoli – 43%

De asemenea, sursa citată a notat că fotbalul italian ne pune în fața unui scenariu fabulos. Concret, în Serie A nu există criterii de departajare, în cazul în care, după ultima etapă, cea cu numărul 38, două formații vor fi la egalitate de puncte în fruntea clasamentului.

Într-o astfel de situații, titlul se va decide printr-un meci direct! Această partidă va fi găzduită de echipa care are avantajul rezultatelor directe. Următorul criteriu, pentru a stabili locul de disputare al meciului, e golaverajul mai bun.

Football Meets Data estimează că, la ora actuală, sunt șanse de 12% ca titlul din Serie A să fie decis, în acest sezon, printr-un meci direct între Inter Milano și Napoli.

Nope.

In Serie A 🇮🇹 there are no usual tiebreakers in case of 🏆 race and relegation battle.

Those are decided by a single leg playoff match. https://t.co/ghrw5vMy2S

— Football Meets Data (@fmeetsdata) April 20, 2025
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sport

Sepsi OSK - FC Botoșani 1-0! Covăsnenii deschid scorul în repriza secundă

Astăzi, de la ora 21:00, Sepsi OSK și FC Botoșani se întâlnesc în penultima etapă a play-out-ului Superligii României, într-un meci cu miză uriașă pentru ambele echipe. 

"Asta ne-a lipsit!" Cristi Chivu a dat cărțile pe față înaintea meciului cu Empoli

Cristi Chivu (44 de ani), antrenorul Parmei, a pus punctul pe "i" înaintea meciului crucial cu Empoli, identificând principala problemă a echipei sale în acest sezon: lipsa de cinism în fața porții.

"Merită felicitat, surpriza plăcută a campionatului". Remarcații lui Mihai Stoica din Superligă

Cu câteva partide înaintea finalului de sezon, Mihai Stoica a vorbit despre echipa pe care o consideră revelația campionatului.

Ilie Stan, dărâmat după umilința cu Slobozia și retrogradarea Buzăului: "Nu vreau să ajung la spital!"

Ilie Stan (57 de ani), antrenorul Gloriei Buzău, a avut un discurs plin de amărăciune după înfrângerea categorică suferită pe teren propriu în fața Unirii Slobozia, scor 0-3.

"Bătălie pe viață și pe moarte". Anunțul lui Adrian Mihalcea înaintea ultimului meci din play-out

Unirea Slobozia a învins-o pe Gloria Buzău cu scorul de 3-0, în deplasare, într-un meci din etapa a opta din play-out-ul Superligii.

Vieira îi mai dă o palmă lui Balotelli! Francezul a explicat de ce preferă tinerii și îl ignoră pe "cel mai faimos atacant" al său

Relația tensionată dintre antrenorul Patrick Vieira și atacantul Mario Balotelli la Genoa a atins un nou punct critic.

Lovitură pentru Real Madrid! A fost refuzată de jucătorul cotat la 80.000.000 de euro

După eliminarea din sferturile UEFA Champions League, Real Madrid a început să pregătească deja sezonul următor. 

Răzvan Raț, avertisment pentru Șumudică: "Dan Șucu nu e fericit!" Ce spune despre o posibilă schimbare la Rapid

Răzvan Raț (44 de ani), fostul internațional român, a comentat situația tensionată de la Rapid, unde rezultatele sub așteptări din acest sezon l-au adus pe antrenorul Marius Șumudică într-o poziție delicată.

Ilie Năstase, propunere inedită pentru Papa Leon al XIV-lea: Un meci de tenis la Vatican!

Ilie Năstase (78 de ani), primul lider mondial din istoria tenisului, a lansat o invitație surprinzătoare către noul Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea (Robert Francis Prevost). 

Gloria Buzău – Unirea Slobozia 0-3! Gazdele, fără replică. Ialomițenii o trimit pe Sepsi la retrogradarea directă

Unirea Slobozia a învins c 3-0 pe terenul Gloriei Buzău și a trecut peste Sepsi OSK în clasament, trimițându-i pe covăsneni pe loc retrogradabil direct. Sepsi joacă de la ora 21:00.

Good News

Only good and positive news.