Comisa de Etică a Federaţiei Iraniene de Fotbal a convocat un jucător internaţional pentru că a îmbrăţişat o fană înaintea unui meci din campionatul intern, a relatat vineri agenţia de presă Tasnim.
Ramin Rezaeian (foto), care joacă pentru Esteghlal Teheran, a fost convocat după ce a îmbrăţişat o suporteră înainte de meciul de joi cu Chadormalu din provincia centrală Yazd. Potrivit news.ro, fundaşul în vârstă de 34 de ani a jucat mai mult de 60 de meciuri pentru echipa naţională a Iranului. De asemenea, el a jucat pentru cluburi din Qatar şi Belgia.
Conform legii islamice, care este în vigoare în Iran de la Revoluţia din 1979, un bărbat nu poate avea contact fizic cu o femeie în afara cercului familial.
În aprilie, portarul echipei Esteghlal Teheran, Hossein Hosseini, a fost suspendat după ce a îmbrăţişat o fană în timpul unui meci de campionat. La momentul respectiv, presa a relatat că federaţia l-a amendat cu 4 400 de euro pentru „comportament inadecvat faţă de agenţii de securitate în timpul meciului”.