Drama lui Lizarazu, fost campion mondial cu Franța: „Sunt bolnav, sunt dependent și mă lupt în fiecare zi“ | Sport.ro

Drama lui Lizarazu, fost campion mondial cu Franța: „Sunt bolnav, sunt dependent și mă lupt în fiecare zi“ | Sport.ro
📅 2024-12-27

Sportul de performanță furnizează povești spectaculoase, dar și unele dramatice. Cele din a doua categorie apar, foarte des, în cazul celor care își încheie cariera. De altfel, se și spune că un sportiv moare de două ori. Prima dată, când renunță la carieră, iar a doua oară de moarte naturală.

Pentru Bixente Lizarazu, această problemă, care lovește după retragere, a fost cu atât mai gravă. Pentru că fostul fundaș francez suferă de bigorexia, o tulburare care se manifestă în cazul celor care sunt nemulțumiți, în permanență, de aspectul lor fizic. Și care, din acest motiv, au o dependență serioasă de mersul la sală, de efectuarea exercițiilor fizice dure până la epuizare. De asemenea, dieta lor se bazează, aproape în întregime, pe alimente care contribuie la menținerea masei musculare.

Revenind la Lizarazu, care a ieșit de sub lumina reflectoarelor din 2006, după ce și-a agățat ghetele în cui, povestea sa a ajuns în atenția lumii abia acum. Când publicația britanică „The Sun“ a scris despre ea, materialul fiind preluat de golazo.ro. Potrivit sursei citate, Lizarazu, ajuns acum la 54 de ani, se luptă, zilnic, pentru a-și ține problema sub control.

Sunt un om bolnav. Am 54 de ani acum, dar simt, în continuare, că trebuie să mă antrenez ca un sportiv de performanță. Exercițiile fizice reprezintă pasiunea mea numărul 1. Și îmi fac bine. Ele mi-au dat o direcție în viață și m-au ajutat să-mi găsesc echilibrul. Cu bigorexia, trebuie să mă antrenez până la epuizare“, a povestit Lizarazu.

Acesta a explicat care sunt riscurile, dacă un om aflat în situația sa ajunge în imposibilitatea de a-și face antrenamentele zilnice.

Poți să cazi în depresie. Chiar de pe o zi pe alta. În ceea ce mă privește, trebuie să fac niște antrenamente grele, să fiu complet epuizat, să descarc toată energia pe care o am. Dar e de preferat să ai această boală, în loc de alte probleme care pot cauza, de asemenea, dependență de ceva. Cu bigorexia doar trebuie să știi cum să păstrezi situația sub control“, a adăugat Lizarazu, fost campion mondial cu Franța, în 1998.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri sport

Dezvăluirea făcută de spanioloaica Paula Badosa după retragerea lui Rafael Nadal din tenis

Paula Badosa a comentat într-un mod aparte retragerea lui Rafael Nadal din tenisul profesionist.

Ianis Hagi, șters în St Mirren – Rangers: nota sa, sub media echipei. Cum s-a remarcat, totuși, într-un eșec dramatic

După patru victorii succesive în campionat, seria perfectă a formației din Glasgow s-a oprit în Scottish Premier League.

Marea greșeală a lui Gigi Becali care va destabiliza FCSB? "Sunt sigur că acum regretă"

FCSB se poate despărți în această iarnă de cel puțin un jucător esențial în angrenajul campioanei.

„Nu mai cred în Moș Crăciun” Swiatek și Sinner, luați la rost de un tenismen important

Jannik Sinner și Iga Swiatek, chestionați de un fost număr 17 ATP.

„Nu îmi venea să cred” Dacian Varga dezvăluie cum s-a simțit primul meci în Liga Campionilor, cu Unirea Urziceni

Dacian Varga a înscris un gol în parcursul istoric al Unirii Urziceni în grupele Ligii Campionilor 2009/10.

St Mirren - Rangers 2-1: rezultat extrem de prost pentru Ianis Hagi și colegii săi

Internaționalul român a fost șters într-o partidă în care toată echipa a dezamăgit.

Accidentarea lui Drăgușin, o catastrofă pentru Tottenham: întrebarea pusă de presa engleză după ce Radu s-a „rupt“

Formația londoneză a ajuns la nouă înfrângeri în ultimele 18 partide disputate în toate competițiile și există o explicație concretă pentru aceste rezultate mult sub așteptări.

Gigi Becali s-a răzgândit! Renunță la clauza de reziliere și vinde la jumătate de preț

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, anunță că este gata să renunțe la câțiva dintre cei mai buni jucători ai campioanei României, iar într-un anumit caz chiar să facă "o reducere".

Dinamovistul Dennis Politic, laude pentru rivalul de la FCSB: "Merită să fie fotbalistul anului în Liga 1"

Dennis Politic (24 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Dinamo, a spus cui i-ar acorda titlul de fotbalistul anului în Superliga.

Mitică Dragomir știe de ce Drăgușin suferă la Tottenham: „Nu poate. Acolo, fotbaliștii buni te pârlesc imediat“

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a comentat ultimele prestații ale stoperului român în Anglia, dintre care unele criticate vehement de presa locală.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.