Cosmin Contra (48 de ani) a luat primul contact cu fotbalul saudit, înainte ca întrecerea internă din această țară să explodeze, atât din punct de vedere al mediatizării, cât și al transferurilor spectaculoase.
În august 2021, Contra a semnat cu Al-Ittihad Jeddah – formație la care acum evoluează Karim Benzema! – și a fost pe punctul de a da lovitura cu această grupare. În acel sezon 2021-2022, după terminarea etapei a 26-a, echipa lui Contra avea un avans de 6 puncte față de locul 2, ocupat de Al-Hilal Riad. Doar că, în mod șocant, în ultimele patru runde, Al-Ittihad a „reușit“ să piardă șefia clasamentului și, implicit, titlul, terminând pe 2, la 2 puncte de Al-Hilal! Firește, așa s-a încheiat mandatul lui Contra la formația din Jeddah.
La nouă luni după această experiență bulversantă, tehnicianul român s-a întors tot în Arabia Saudită. În alt fotbal, de această dată, unul „metamorfozat“ de puterea petrodolarilor fără număr! Doar că, de această, Contra a semnat cu Damac, o formație mică din Saudi Pro League, incomparabilă cu fosta sa echipă, Al-Ittihad.
În campionatul precedent, „Guriță“ a îndeplinit obiectivul, Damac rămânând în prima ligă, fără emoții, ocupând un călduț loc 10 din 18, departe de grijile retrogradării.
Și în acest sezon, Damac e tot pe 10 acum, după 13 etape scurse din cele 34. Și, aparent, n-ar trebui să aibă emoții pentru a rămâne în Saudi Pro League, în condițiile în care e la 6 puncte de poziția a 16-a, prima care duce în liga secundă. Și, totuși, Cosmin Contra a demisionat, brusc, după un 2-2, acasă, cu Al-Fayha, penultima clasată din campionat.
Decizia luată de Contra e de neînțeles, la prima vedere! În primul rând, rezultatele recente au fost chiar bune în campionat. Două victorii, două remize și o înfrângere a întregistrat Damac în ultimele cinci etape. Vorbim despre o serie chiar peste așteptări pentru această formație!
Văzând că antrenorul român și-a părăsit postul, brusc, jurnaliștii arabi au oferit următoarea explicație. „Decizia antrenorului român a fost cauzată de rezultatele tot mai slabe și de atmosfera negativă din cadrul lotului. De asemenea, nu o dată, Contra s-a plâns de întârzierile salariale și de problemele cu arbitrajul în mass-media. Mai mult, el a vorbit, răspicat, despre greșelile individuale ale jucătorilor săi“, au scris jurnaliștii saudiți.
Ce n-au scris ziariștii de aici e că, aproape sigur, Cosmin Contra a luat decizia plecării de la Damac pe motiv că are pregătită o altă variantă. După cum se știe, în multe campionate din zona Golfului Persic urmează o perioadă de pauză. Chiar în Arabia Saudită, de pildă, vine pauza competițională, Saudi Pro League urmând să se reia pe 9 ianuarie 2025.
Fix în această perioadă se și produc, de obicei, multe schimbări pe băncile tehnice. Foarte probabil, Contra a fost contactat deja de o altă grupare și a considerat că e momentul oportun de a încheia socotelile cu Damac.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu jucătorii români de la această echipă, în condițiile în care Nicolae Stanciu și Florin Niță au semnat cu Damac din dorința expresă de a lucra cu Cosmin Contra.