Anelka a făcut o mutare surprinzătoare la "Los Blancos" înainte de sezonul 1999/2000, după ce înscrisese 17 goluri în sezonul precedent la Arsenal, unde câștigase Premier League și Cupa FA.
Forma sa de la "tunari" le-a atras atenția celor de la Real Madrid, care l-au considerat potrivit pentru clubul din Spania, fiind printre cei mai buni atacanți tineri din Europa la acea vreme.
În ciuda așteptărilor foarte mari, fostul internațional francez a avut dificultăți în a-și etala cea mai bună versiune în tricoul lui Real Madrid.
"Mi-am dat seama ce înseamnă să fii o vedetă când am ajuns la Real Madrid și am urât asta.
După ce am fost întâmpinat de fani și jurnaliști la aeroport, m-am gândit: Ce caut aici? E prea greu. A fost începutul unui coșmar. Am simțit o presiune enormă de la început. În fiecare zi, în presa spaniolă, era un articol și o fotografie cu mine.
Aș fi vrut să înscriu mai multe goluri, dar nu am avut ocazia. S-au întâmplat multe lucruri. Îmi pare rău, într-un fel. Jucătorii vor întotdeauna să joace pentru Real Madrid. Au fost multe sacrificii de făcut și eram prea tânăr pentru a le înțelege", a dezvăluit Nicolas Anelka.
Un singur sezon a petrecut Nicolas Anelka la Real Madrid, din iulie 1999 până în iulie 2000, când a fost cumpărat de PSG.