Mijlocașul a intrat în ultimele șase luni de contract cu cei de la Rangers și, chiar dacă a fost reprimit în lot și a avut evoluții apreciate în spațiul public, Hagi Jr. poate pleca de la echipă.
Acesta le-ar fi transmis și impresarilor săi că ar opta pentru un transfer în Italia. În această perioadă, Hagi a primit și o propunere, dar nu din Serie A, ci tot de la Rangers!
Scoțienii s-au convins după evoluțiile tot mai bune ale lui Ianis Hagi din ultima perioadă și i-au oferit deja prelungirea contractului, scrie jurnalistul italian Nicolo Schira, expert în calciomercato, pe pagina sa de Twitter.
Rămâne de văzut ce decizie va lua Ianis Hagi, care se gândește serios la viitorul său în această perioadă. Printre echipele interesate de serviciile sale ar fi și Genoa, echipa patronată de Dan Șucu.
După ce a revenit de la echipa a doua a lui Rangers, Ianis Hagi a evoluat în 17 partide pentru prima echipă a clubului de pe Ibrox, reușind să marcheze de două ori și să ofere alte cinci pase decisive.
Site-ul interestingfootball.com tocmai a publicat lista salariilor de la Glasgow Rangers. Iar în clasamentul banilor, Hagi jr ocupă doar locul 14. Ianis are un venit săptămânal de 14.500 de lire sterline, iar contractul său anual valorează 700.000 de lire sterline, aproximativ 834.000 de euro.
S-a ajuns la această sumă, după ce, în vara anului 2024, internaționalul român a fost nevoit să accepte o micșorare salarială de aproximativ 300.000 de euro pentru a reveni la lotul pregătit de Philippe Clement.
În clasamentul banilor de la Rangers, cel mai bine plătit fotbalist e căpitanul James Tavernier. Fundașul de 33 de ani are un venit săptămânal de 30.000 de lire sterline, iar contractul său anual valorează 1,9 milioane de lire sterline, aproximativ 2,3 milioane de euro.
Pe locurile 2 și 3, în clasamentul banilor de la Rangers se află Danilo (30.000 de lire sterline pe săptămână) și Rabbi Matondo (25.000 de lire sterline pe săptămână).