Drăgușin a avut o prestație destul de sigură și a fost aproape de gol după doar cinci minute. Fundașul român a primit o pasă în careu de la Son și a șutat pe poarta lui Alisson, însă portarul brazilian de la Liverpool a avut un reflex bun și a respins.
Notat cu 7 la pauză de Spurs Web datorită intervențiilor bune și a duelurilor aeriene câștigate, Radu Drăgușin s-a remarcat și în actul secund, iar faptul că Tottenham a scăpat fără gol primit i se datorează într-o mare măsură.
În minutul 71, Trent Alexander-Arnold a șutat din interiorul careului, poziție laterală, debutantul ceh Antonin Kinsky era bătut, însă pe linia porții a apărut Radu Drăgușin, care a reușit să respingă in-extremis.
După respingerea lui Drăgușin, Alexis Mac Allister și-a încercat și el norocul, însă a trimis puțin pe lângă bară. Stâlpul din defensiva lui Tottenham ar fi fost din nou la post.
"Mingea a trecut chiar pe lângă portar, care n-ar fi avut nicio șansă. Drăgușin vede pericolul și merge pe linia porții. Cât de bine intervine!", a exclamat Michael Brown (47 de ani), fost mijlocaș la Tottenham, Sheffield United, Manchester City sau Leeds United, potrivit BBC.
"Ce minge blochează Drăgușin! Intervine incredibil și blochează golul lui Alexander-Arnold", a scris Football London despre intervenția românului.
"O respingere crucială de pe linia porții a lui Radu!", a scris și contul oficial de Twitter al lui Tottenham.
Tottenham s-a impus cu 1-0 după un gol marcat de mijlocașul suedez Lucas Bergvall (18 ani), în minutul 86.
Returul dintre Liverpool și Tottenham se joacă pe Anfield, la data de 6 februarie. Învingătoarea va întâlni în finala Cupei Ligii Angliei câștigătoarea din duelul Arsenal - Newcastle (0-2 în tur).