Aşa cum a devenit tradiţia pentru el, soţia sa Magi şi fiicele Makka şi Kayan au pozat în pijamale asortate pentru mesajul de Crăciun, zâmbind în faţa bradului lor şi a unui om din turtă dulce.
Musulmanii nu sărbătoresc Crăciunul, dar unii iau parte la festivităţile care au loc în timpul sărbătorii creştine.
„M-ai dezamăgit, frate”, a scris un utilizator pe Instagram, unde Salah a distribuit postarea către cei 63,7 milioane de urmăritori ai săi.
„Şterge asta chiar acum”, a postat un altul, în timp ce un al treilea a scris: «În acest moment sunt doar dezamăgit de tine, frate».
Un altul a comentat: „Noi, musulmanii, te admirăm şi tu faci asta în schimb”, însoţit de trei emoji de plâns.
Alţii au sărit în apărarea lui Salah, un fan scriind: „Crăciun Fericit Mo. Ignoră-i pe toţi idioţii ăştia. Sper că tu şi familia ta aveţi o vacanţă binemeritată”.
Salah a fost într-o formă sclipitoare în acest sezon, marcând 15 goluri.
News.ro.