”Cormoranii” sunt în plin proces de reconstrucție a liniei de mijloc sub comanda lui Arne Slot și l-au identificat pe Martin Zubimendi drept unul dintre jucătorii care s-ar putea potrivi perfect stilului lor de joc.
Pe lângă Liverpool, de Zubimendi mai sunt interesate și alte formații din Premier League, Arsenal și Manchester City, iar echipa pregătită de Mikel Arteta pare să aibă cele mai multe șanse pentru a obține semnătura ibericului de 25 de ani.
Martin Zubimendi are o clauză de reziliere de 60 de milioane de euro, iar Arsenal o va activa, anunță Fabrizio Romano, mutarea urmând să aibă loc în vară.
🚨🔴⚪️ Arsenal are in advanced talks to sign Martin Zubimendi for summer 2025.
Negotiations underway with player side as positive talks took place behind the scenes, as revealed by @SamiMokbel81_DM. Final key steps still needed.
Arsenal plan to trigger €60m release clause. pic.twitter.com/msM1B2I9yl
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) January 14, 2025Cu o cotă de piață estimată la 60 de milioane de euro și un contract valabil până în 2027, Zubimendi este o piesă esențială în angrenajul lui Real Sociedad.
Spaniolul a evoluat în 209 meciuri pentru echipa bască, reușind 9 goluri și 9 pase decisive. La nivel internațional, mijlocașul a strâns 15 selecții pentru naționala Spaniei.
În vitrina sa de trofee găsim o Cupă a Spaniei câștigată alături de Real Sociedad în sezonul 2019/2020, un titlu UEFA Nations League alături de Spania, dar și un trofeu EURO câștigat alături de "Furia Roja" în Germania.