Compania TAROM întâmpină așteptările pasagerilor săi și anunță modificarea politicii de bagaje pentru sezonul de iarnă prin introducerea transportului gratuit al echipamentelor de ski și snowboard. Astfel, începând cu data de 20 decembrie 2024, pasagerii care doresc să beneficieze de această facilitate trebuie să rezerve transportul echipamentului cu cel puțin 48 de ore înainte de zbor.
Prin această inițiativă, TAROM dorește să faciliteze planificarea vacanțelor clienților săi, oferind o soluție convenabilă și accesibilă pentru transportul echipamentului sportiv. Facilitatea este disponibilă exclusiv pe zborurile operate și comercializate de către TAROM.
Echipamentul sportiv de iarnă poate include o pereche de schiuri, o pereche de clăpari și o pereche de bețe sau o placă de snowboard și o pereche de clăpari. În cazul zborurilor operate cu aeronave ATR, există o condiție specială: echipamentele cu o lungime mai mare de 180 cm vor fi acceptate doar cu autorizarea prealabilă a Companiei TAROM. Această măsură este motivată de capacitatea aeronavelor și necesară pentru a asigura siguranța și confortul tuturor pasagerilor.
Pentru detalii suplimentare și pentru a rezerva gratuit transportul echipamentului de ski, vă invităm să contactați agențiile TAROM și să accesați secțiunea Politica Bagaje de pe site-ul companiei.