Grup Șerban Holding, unul dintre liderii industriei agroalimentare din România, a finalizat cu succes semnarea primei finanțări sindicalizate din istoria sa. Finanțarea în valoare totală de 73 de milioane de EUR a fost coordonată de BRD Groupe Société Générale și Banca Transilvania, bănci ce au asigurat și rolul de Agenți de Documentație.
Din sindicat face parte și Raiffeisen Bank România în calitate de Agent de Sustenabilitate și Creditor Inițial.
Pe parcursul derulării finanțării Banca Transilvania va acționa în calitate de Agent de Facilitate și Agent de Garanție.
În tranzacția de finanțare, Grup Șerban Holding a fost asistat de casa de avocatură RTPR, iar consilierul juridic al băncilor din sindicat a fost firma de avocatură Kinstellar.
Creditul este destinat refinanțării datoriei bancare existente și susținerii dezvoltării activității companiilor din grup. Tranzacția vine să consolideze parteneriatul dintre cele 3 bănci finanțatoare și Grup Șerban Holding și să asigure reașezarea finanțărilor existente pe o structură de finanțare adecvată unui grup de companii aflat în plină dezvoltare.
„Semnarea acestei sindicalizări de 73 milioane euro reprezintă un pas foarte important făcut de Grup Șerban Holding în direcția consolidării activității curente într-un mod cât mai sustenabil și dezvoltării companiei așa cum am făcut cunoscut anterior, prin proiecte ce însumează peste 85 milioane euro. Sperăm că acest succes va reprezenta un semnal pozitiv dat pieței în ceea ce privește angajamentul Grup Șerban Holding pentru dezvoltare. Acest lucru a fost posibil mulțumită încrederii acordate companiei noastre de către cele 3 bănci aflate în sindicat cu care Grup Șerban Holding are un istoric important de colaborare”, a declarat Nicolae Lucian Șerban, C.E.O. al companiei Grup Șerban Holding.
„Suntem încântați să anunțăm participarea BT, în calitate de Co-Aranjor principal, în una din cele mai mari tranzacții de finanțare sindicalizată din agricultura românească, din ultimii ani. Ne reafirmăm susținerea pentru grupul de firme Șerban, ca partener de tradiție al Băncii Transilvania, precum și pentru dezvoltarea agriculturii sustenabile din România”, a declarat Cosmin Călin, Director Executiv Mari Clienți Corporativi în cadrul Băncii Transilvania.
„Agricultura este un sector strategic pentru economia românească, iar prin această finanțare ne reconfirmăm angajamentul de a susține companiile care promovează inovația și performanța în domeniu. Grup Șerban Holding este un exemplu de excelență în agricultură, iar parteneriatul nostru contribuie la dezvoltarea unui agribusiness sustenabil și competitiv”, a declarat Felix Daniliuc, Director Executiv Departament IMM în cadrul BRD Groupe Société Générale. „Suntem deosebit de încântați că am încheiat această tranzacție alături de celelalte bănci partenere, pentru a susține în continuare planurile de dezvoltare ale Grup Șerban Holding, un grup cu o experiență de peste 30 ani în agribusiness. Participarea în acest sindicat reconfirmă suportul pe care Raiffeisen Bank îl oferă industriei agroalimentare, un domeniu cu un potențial extraordinar în România, și, mai ales, abilitatea antreprenorilor români de a coopera cu instituțiile bancare pentru evoluția lor”, a declarat Sorin Suciu, Director Executiv Corporații Regionale și Sector Public în cadrul Raiffeisen Bank România.
Grup Șerban Holding este un grup aflat în plină expansiune, care și-a început activitatea în Onești, în 1994. Structura grupului este integrată și cuprinde următoarele domenii de activitate: agricultură (peste 15.000 ha cultivate), comerț cu cereale, plante oleaginoase și legume, creșterea bovinelor Angus și a ovinelor Île de France, panificație, patiserie-cofetărie, alimentație publică, distribuție și transport. În 2021, Grup Șerban Holding a fost listat la Bursa de Valori București, marcând un pas important în dezvoltarea sa și consolidarea încrederii investitorilor pe piața financiară. Istoric, Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 110 milioane de euro și un EBITDA de 14 milioane de euro, reflectând performanțele solide și angajamentul față de creșterea sustenabilă.