Confident Agency, agenție independentă de comunicare integrată prezentă în București și Barcelona, încheie anul cu o creștere estimată a cifrei de afaceri de 20% față de anul anterior, creștere cu 35% a procentului de clienți globali intrați în portofoliul agenției, 4 premii de business și comunicare, și cu o extindere importantă a portofoliului de clienți în zona de tech, consumer tech, retail și ecommerce, medical, real estate și agro.
Anul 2024 a reprezentat un an de consolidare a parteneriatelor existente atât în România, cât și în Spania. În același timp, agenția a trecut printr-un proces de digitalizare a proceselor, care va permite o livrare mai eficientă și mai simplă către clienți, raportarea și măsurarea mai clară a rezultatelor campaniilor, dar și recrutarea și integrarea mai facilă a noilor colegi.
“Focusul acestui an a fost pe digitalizare, care va continua și anul viitor, și pe creșterea verticalelor de clienți globali prin ofertări directe și prin participare selectivă la pitch-uri. Totodată, cei 13 ani de antreprenoriat creativ au fost anul acesta marcați printr-o serie de premii din sfera de business și din industria de comunicare, ce reprezintă o confirmare a faptului că agenția are o expertiză solidă și o echipă de profesioniști capabili să înțeleagă cazuistica de business și să livreze rezultate predictibile.
Totodată, rata de client renewal de aproape 88% pentru anul 2025 reprezintă o confirmare a faptului că echipa noastră conduce în mod profesionist un proces de comunicare de la strategie, la implementare și livrare de rezultate”, declară Mara Gojgar-Constantin, fondator Confident Agency.
Rezultatele companiei au fost recunoscute printr-o serie de premii. În primăvara acestui an, agenția a obținut premiul pentru categoria “Comunicarea Inovației” în cadrul celei de a 8-a ediții a prestigioasei Gale Smart City Industry Awards (SCIA 8), organizată de Asociația Română pentru Smart City (ARSC).
O altă distincție acordată agenției, în cadrul BIZ PR Awards Gala 2024, a fost pentru cea mai mare creștere în categoria Agenții cu cifra de afaceri sub un milion de euro. Cel mai recent premiu a venit din partea Asociației Investitorilor Spanioli în România (ASEMER) pentru sprijinirea relațiilor comerciale între companiile spaniole și românești.
O prioritate importantă a agenției a fost atragerea de clienți globali și de consolidare a unui portofoliu de companii antreprenoriale românești mature, care pot utiliza expertiza de comunicare integrată corporate și de brand a agenției, la un potențial înalt.
În anul 2025, Confident Agency se va concentra pe lansarea de noi divizii, pe introducerea de noi produse pentru clienți, conexe sferei de comunicare, și pe consolidarea expertizei în zona de creație și content pentru social media.