Într-o lume a vitezei, în care timpul este una dintre cele mai valoroase resurse, Genius i-a ajutat pe utilizatorii săi activi în toate cele patru aplicații – eMAG, Freshful, Fashion Days și Tazz – să economisească aproape o săptămână din timpul pe care l-ar fi folosit mergând la cumpărături, în trafic sau căutând prin magazine.
În medie, un utilizator Genius prezent în toate platformele a plasat 78 de comenzi în anul care tocmai se încheie, economisind în total 156 de ore, adică șase zile și jumătate și peste 1.056 de lei, datorită beneficiilor precum livrarea rapidă și gratuită, dar și accesului la milioane de oferte exclusive.
În prezent, doar la nivelul României sunt peste un milion de utilizatori Genius, în creștere cu 60% față de începutul anului trecut. Dintre aceștia, peste 230.000 folosesc opțiunea Family, prin care împart beneficiile abonamentului cu un alt membru al familiei fără niciun cost suplimentar.
„Cu Genius clienții au beneficii care se pliază exact pe nevoile lor: fie că vorbim despre pizza, roșii, băuturi sau un tricou, își primesc produsele la ușă, gratuit, dintr-o gamă de promoții atractive. Tocmai de aceea 2024 a fost pentru noi anul extinderii Genius, atât la nivel național, cât și regional, în Bulgaria și Ungaria, astfel încât aceste beneficii să fie accesibile unui număr cât mai mare de oameni,” a spus Andrei Șercanean, VP ecommerce services eMAG România, Bulgaria și Ungaria.
În Ungaria, numărul utilizatorilor Genius a ajuns la 250.000, iar în Bulgaria la 200.000.
Utilizatorii care au dat startul: 2024 a demarat în forță la eMAG cu o comandă din categoria auto, la Tazz anul a început cu o comandă de fast-food din care nu a lipsit shaorma, iar pe Fashion Days o utilizatoare Genius a pornit cu dreptul în împlinirea rezoluțiilor și a comandat un echipament complet pentru sală. În ce privește Freshful, prima comandă a venit la doar 45 de minute de la trecerea în noul an, cu un coș complet de alimente, fructe și legume, dulciuri și băuturi, precum și produse de igienă și curățenie.
Cea mai mare comandă: Cea mai mare comandă ca număr de produse diferite plasată în 2024 de un utilizator Genius a fost a unui proaspăt părinte, care a pus în coșul eMAG 199 de articole destinate nou-născuților, de la scutece, șervețele și biberoane, la detergenți speciali, marsupiu, cameră de supraveghere sau prize inteligente.
Cea mai valoroasă comandă: Cea mai mare comandă ca valoare, în afara Black Friday, ziua cu cele mai multe reduceri din an, a fost tot pe eMAG, a unui utilizator Genius pasionat de gaming și tehnologie. Comanda în valoare de 109.700 de lei a inclus patru laptopuri și două telefoane de ultimă generație.
Topul Genius: Regiunea București-Ilfov se menține în fruntea clasamentului în ce privește utilizarea Genius, fiind urmată de județele Cluj, Timiș, Iași și Brașov.