Ce măsuri a luat TikTok pentru a proteja integritatea alegerilor în România - Revista Biz - prima revistă de afaceri din România

Ce măsuri a luat TikTok pentru a proteja integritatea alegerilor în România - Revista Biz - prima revistă de afaceri din
📅 2024-11-23

În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de a oferi un spațiu online sigur și responsabil pentru utilizatorii săi.

Ca parte a strategiei mai ample pentru a menține platforma în siguranță în perioada electorală, TikTok se concentrează pe trei piloni principali: aplicarea politicilor (precum combaterea dezinformării, eliminarea operațiunilor de influență ascunsă și gestionarea conținutului generat de AI), sprijinirea accesului la informații oficiale și colaborarea cu experți. În acest sens, TikTok colaborează cu ONG-ul local Funky Citizens pentru a ajuta comunitatea să navigheze în siguranță pe platformă și să se protejeze împotriva potențialelor dezinformări în perioada alegerilor.

„La TikTok, suntem dedicați protejării comunității noastre pe platformă și asigurării accesului la informații corecte și de încredere, mai ales în momente importante, cum ar fi alegerile. Prin colaborarea cu Funky Citizens, ne propunem să oferim utilizatorilor români resursele necesare pentru a lua decizii informate, protejând în același timp integritatea platformei noastre.”

Łukasz Gabler, Manager Politici Publice și Relații Guvernamentale CEE, TikTok

Cu o echipă globală de peste zeci de mii de experți în trust & safety, dintre care mai mult de 6.000 în UE, parteneriate strategice, resurse în aplicație (precum Centrul Electoral, Ghidul de Căutare și Etichetarea Videoclipurilor, care sunt active în prezent pentru alegerile din România) și inițiative de educație media, TikTok se dedică combaterii dezinformării și facilitării accesului la informații oficiale pentru cei peste 8,1 milioane de utilizatori din România.

Conform celui mai recent Raport privind Aplicarea Regulilor Comunității pentru al doilea trimestru al anului 2024, 99,2% din conținutul cu dezinformări electorale a fost eliminat proactiv înainte de a fi raportat, iar 98,5% din acest conținut a fost eliminat în mai puțin de 24 de ore.

Colaborare cu Funky Citizens

În colaborare cu TikTok, Funky Citizens a dezvoltat o serie de videoclipuri educaționale care explică modul în care utilizatorii pot identifica și evita dezinformarea și cum pot evalua critic conținutul legat de procesul electoral. Comunitatea din România poate găsi această serie de videoclipuri, care conțin sfaturi practice și informații utile despre procesul electoral, atât pe contul oficial de TikTok al Funky Citizens, cât și în Centrul Electoral integrat în aplicație, dedicat alegerilor din România.

„Perioada electorală aduce după sine multe oportunități de răspândire a unor informații false ce ne pot afecta deciziile la urne și, în final, viitorul nostru. Ca organizație independentă cu experiență în fact-checking și combaterea dezinformării, am ales să avem un rol activ în a construi abilități de educație media în rândul cetățenilor. Este parte din misiunea noastră să punem la dispoziție expertiza acumulată în acest domeniu și să colaborăm cu platformele de social media pentru a avea un spațiu digital mai sigur.”

Ana Dragomir, Director de Comunicare, Funky Citizens

TikTok facilitează accesul la informații oficiale privind alegerile din România

Pentru a sprijini comunitatea în perioada alegerilor, TikTok a introdus mai multe funcții noi în România. Centrul Electoral din aplicație conectează utilizatorii cu informații oficiale de încredere, direcționându-i către pagina Autorității Electorale Permanente. În plus, Centrul Electoral oferă utilizatorilor români acces la videoclipuri create în colaborare cu Funky Citizens pentru a-i ajuta să analizeze critic conținutul online legat de alegeri.

Utilizatorii pot găsi cu ușurință Centrul Electoral prin intermediul bannerelor speciale din secțiunea de căutare, precum și cu ajutorul etichetelor automate adăugate la conținutul legat de alegeri. În acest fel, TikTok oferă acces mai ușor la conținut credibil și de încredere.

Măsuri stricte împotriva publicității politice și influenței ascunse

TikTok aplică măsuri stricte și reguli clare pentru a asigura o experiență online echitabilă. Platforma interzice publicitatea politică, promovarea plătită a conținutului politic și strângerea de fonduri de către conturile guvernamentale sau politice. În prima jumătate a anului 2024, 1.327 de reclame au fost eliminate în Spațiul Economic European pentru încălcarea politicilor platformei privind dezinformarea de mare risc, informațiile medicale false, teoriile conspirației, conținutul sintetic și manipulat, precum și conținutul politic.

Mai mult, politica TikTok privind media afiliată statului implică etichetarea conturilor al căror conținut editorial sau procese decizionale sunt supuse controlului sau influenței guvernamentale. Platforma colaborează cu experți media, politologi, academicieni și reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai societății civile pentru a dezvolta o metodologie validată și independentă care ghidează etichetarea entităților media afiliate statului. Acest lucru asigură utilizatorilor un context precis, transparent și util atunci când interacționează cu conținutul din partea entităților media care reprezintă perspective guvernamentale. De asemenea, TikTok restricționează eligibilitatea conturilor media afiliate statului pentru feed-ul „For You” atunci când încearcă să țintească audiențe din străinătate și le interzice să facă publicitate pe subiecte de actualitate în afara țării în care sunt înregistrate.

Experții TikTok lucrează continuu pentru a identifica și bloca operațiuni de influență ascunsă, inclusiv conturi false, eforturi de influență străină și campanii de dezinformare care vizează procesele electorale, inclusiv cele din țările europene, pentru a asigura că mesajele electorale reflectă cu adevărat intențiile utilizatorilor. Platforma interzice conturile care încearcă să adopte astfel de comportamente, ia măsuri împotriva celor pe care le evaluează ca fiind parte dintr-o rețea și le raportează periodic în Centrul de Transparență TikTok. Odată cu interzicerea acestor conturi, orice conținut postat de acestea este, de asemenea, eliminat – la fel ca în cazul oricărui cont interzis. TikTok consultă în mod regulat experți terți, precum și Consiliile Consultative TikTok globale de Conținut și Siguranță, ale căror recomandări îi ajută să își îmbunătățească politicile și să înțeleagă contextul regional.

Mai mult, platforma oferă actualizări regulate și detaliate despre operațiunile de influență ascunsă (CIO) pe care le elimină. TikTok a făcut public un nou raport dedicat transparenței privind CIO, disponibil în Centrul de Transparență, cu informații noi despre operațiunile pe care le-a eliminat anterior și care au încercat să revină pe platformă prin intermediul unor conturi noi.

Transparență și etichetare pentru conținutul generat de AI

TikTok aplică unele dintre cele mai stricte politici din industrie privind conținutul dăunător generat de AI (AIGC), iar în contextul evoluției tehnologiei AI, acestea au fost extinse în acest an pentru a sprijini integritatea alegerilor. Platforma solicită oamenilor să eticheteze AIGC cu aspect realist și interzice conținutul de acest tip care ilustrează: susținerea unor personalități publice, hărțuirea acestora sau persoane publice care iau o anumită poziție față de o problemă politică, produs comercial sau o situație de interes public. TikTok a investit în tehnologii și instrumente de etichetare, precum și în implementarea tehnologiei Content Credentials a Coaliției pentru Proveniența și Autenticitatea Conținutului (C2PA), care permite recunoașterea automată și etichetarea conținutului generat de AI. Acestă tehnologie vine în completarea instrumentului dezvoltat de TikTok care permite creatorilor să eticheteze cu ușurință conținutul generat de AI, folosit deja de 37 de milioane de creatori. Angajamentul TikTok pentru transparența AIGC asigură un spațiu sigur pentru utilizatori, care pot identifica cu ușurință conținutul sintetic și pot înțelege contextul acestuia.

Aceste măsuri sunt susținute de colaborări strategice cu alte companii tehnologice de top pentru a combate dezinformarea generată de AI. De altfel, anul acesta a fost semnat la Conferința de Securitate de la München Acordul Tech la nivel de industrie pentru combaterea utilizării înșelătoare a AI în alegerile din 2024. În plus, TikTok susține noile linii directoare ale Fundația Internațională pentru Sisteme Electorale.

Mai mult, TikTok colaborează cu 12 organizații de fact-checking din Europa care evaluează acuratețea conținutului în majoritatea limbilor europene, inclusiv în limba română, și continuă să extindă această rețea de parteneri. În România, TikTok colaborează la nivel de fact-checking cu LeadStories.

Foto: 337245948 © Bongkarn Thanyakij | Dreamstime.com

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri revista biz

Ce măsuri a luat TikTok pentru a proteja integritatea alegerilor în România

Reading Time: 5 minuteÎn contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de a oferi un spațiu online sigur și responsabil pentru utilizatorii săi. Ca parte a strategiei mai ample pentru a menține ...

PPC Renewables construiește trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de 100 MW

Reading Time: 2 minutePPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100 MW, continuând creșterea organică a portofoliului de proiecte de energie regenerabilă al grupului PPC. Parcurile eoliene vor fi construite în Rhodope, ...

Xiaomi lansează în România brățările inteligente Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active

Reading Time: 3 minuteXiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru a optimiza urmărirea fitness-ului, monitorizarea sănătății și confortul zilnic, satisfacând diverse nevoi ale utilizatorilor, de la începători, pâ...

AROBS Engineering testează AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență

Reading Time: 2 minuteAROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și Iridium) la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență. Prototipul AROBS AlertBox a fost creat în cadrul celui mai ...

Avon deschide propriul concept store în București

Reading Time: 2 minuteAvon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store, Avon Space, în inima Capitalei. Amplasat într-o zonă emblematică a Bucureștiului, acest spațiu modern oferă iubitorilor de f...

Fondatorii Revolut anunță pentru 2025 asistent AI, credit ipotecar și rețeaua proprie de ATM-uri

Reading Time: 3 minuteFondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele lansări ale anului 2025, printre care asistentul bazat pe inteligență artificială, creditul ipotecar și rețeaua propr...

Liga punctelor Penny continuă cu echipamente și accesorii sportive pentru cluburi de fotbal de copii, juniori și tineret

Reading Time: 2 minuteProgramul Liga punctelor, desfășurat între 11 septembrie și 5 noiembrie 2024, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, a reușit să strângă 3,37 milioane de puncte donate de clienții PENNY, dintre care o mare parte au fost utilizate de cluburi pentru a comanda echipame...

Cum a făcut David Vest muzică în Est în anii ’80

Reading Time: 8 minuteA fost, cel mai probabil, singurul interpret american de rock, jazz și blues care a venit în România pentru a înregistra un album în plin comunism, în anii 1980. Am stat de vorbă cu David Vest, al cărui vinil „Heart Full of Rock and Roll” a apărut la Electrecord în 1981, d...

Colaborare tbi bank – DAW Management Broker pentru achiziția de asigurări, inclusiv RCA, cu plata în rate fără dobândă

Reading Time: 2 minutetbi bank a încheiat un parteneriat cu unul dintre cei mai mari brokeri de asigurări din România, DAW Management, pentru ca românii să poată cumpăra asigurări, inclusiv pe cele auto obligatorii RCA, prin soluția Buy Now, Pay Later (BNPL), în 4 rate fără dobândă sau în 6-12 ...

OPPO Find X8 Pro s-a lansat în Europa

Reading Time: 8 minuteOPPO a anunțat joi lansarea globală a seriei Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find X8 Pro. „Cu seria Find X8, am depășit barierele care au limitat smartphone-urile de generații întregi, stabilind un nou standard global de excel...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.