În culisele succesului Artesana se află și o echipă dedicată de marketing și comunicare, condusă de Lidia Mulțescu – Marketing Coordinator – și Iulian Donici – PR Manager. Cum au transformat ei autenticitatea și valorile fundamentale ale Artesana în mesaje puternice, care au rezonat cu consumatorii?
Lidia: Povestea Artesana este autentică. Este reală. Nu inventăm concepte sau valori doar pentru a atrage atenția. Tot ce spunem este inspirat din procesul nostru de producție, din relațiile cu fermierii locali și din pasiunea pentru calitate. Cea mai mare provocare este să păstrăm această simplitate și autenticitate în fiecare campanie, într-o lume în care tendința este să complici lucrurile pentru a ieși în evidență.
Iulian: O altă provocare a fost să ne menținem relevanți pe o piață aglomerată, unde multe branduri încearcă să-și spună propria poveste. Noi nu am avut bugete astronomice de marketing, care îți permit să ajungi foarte repede la un număr foarte mare de oameni. Am căutat mereu soluții creative și eficiente pentru a ajunge la publicul nostru țintă. Ne-a fost natural să comunicăm despre valori pentru că le-am demonstrat prin acțiuni concrete. Am păstrat public întreaga noastră colecție de mesaje și vizualuri, de la începuturi până în prezent, pentru ca toată lumea să vadă cum am evoluat, dar și
ce a rămas constant: aceleași rețete, același respect pentru tradiție și pentru simplitate.
Lidia: Opinia celor care aleg produsele noastre este unul dintre cele mai valoroase instrumente pentru noi. O primim direct prin social media, sondaje sau interacțiuni la evenimente și o analizăm constant. Artesana a plecat de la târguri de produse locale. Acolo eram mereu în contact direct cu clienții noștri. Brânza și iaurturile din Tecuci erau aduse cu mașina de Alina și Daniel la Târgul de la Agronomie, Muzeul Țăranului și la alte evenimente. De acolo au aflat oamenii despre noi. Noi am venit mereu și am spus că tot ceea ce facem o facem cu respectarea regulilor noastre stricte și a valorilor noastre de nestrămutat. Am avut oportunitatea de a comunica direct cu consumatorii noștri despre alegerile care ne definesc: de ce folosim sticla ca ambalaj, ce înseamnă laptele neomogenizat, nestandardizat, păstrat în forma sa integrală și pasteurizat la o temperatură blândă, de ce calitatea și puritatea laptelui este prioritatea noastră absolută. Pentru Artesana, reputația s-a construit natural și la propriu „prin gura târgului”.
Iulian: Integrarea feedbackului consumatorilor este un proces esențial pentru noi. Ascultăm cu atenție părerile lor, iar fiecare comentariu constructiv devine punct de plecare pentru ajustări și îmbunătățiri. Consumatorii noștri simt că vocea lor contează, ceea ce consolidează loialitatea față de brand. De multe ori, însă, ceea ce facem prin mesajele noastre este să explicăm că ceea ce aducem la raft reprezintă, de fapt, normalitatea când vine vorba despre lactate artizanale – produse din lapte minim procesat, păstrat cât mai aproape de forma sa naturală. Credem că educarea consumatorilor este la fel de importantă ca răspunsul la așteptările lor, iar acest echilibru este parte din ceea ce ne definește.
Iulian: Cred că cel mai important element este transparența. Întotdeauna am comunicat deschis despre procesul nostru, despre parteneriatele cu fermierii locali și despre provocările pe care le întâmpinăm. Consumatorii apreciază când un brand este sincer, chiar și atunci când recunoaște că are lucruri de îmbunătățit.
Lidia: Un alt element esențial a fost focusul pe storytelling. În loc să ne concentrăm doar pe produs, care livrează întocmai și la fix tot ceea ce promitem, am ales să povestim și despre oamenii din spatele produselor – fermierii, echipa din fabrică, familiile implicate. Această abordare creează o conexiune cu publicul nostru.
Iulian: Este greu să pui exact un procent, dar cred că succesul Artesana este în mare parte rezultatul unei strategii bine gândite. Am mizat pe autenticitate, pe produse de calitate și pe relații reale cu consumatorii. Contextul favorabil a fost faptul că tot mai mulți oameni caută produse naturale și sănătoase, iar noi am fost acolo să răspundem acestei nevoi. Atenție însă, noi de la bun început, chiar atunci când ne-am ales numele, am plecat de la premisa că vrem să facem altceva. Să creăm o alternativă pentru cei care vor să aleagă, în cunoștință de cauză, ceea ce pun pe masă.
Lidia: Strategia nu ar fi funcționat fără munca și dedicația echipei. Norocul poate crea oportunități, dar fără o bază solidă și o execuție impecabilă, acestea pot fi ușor ratate. Cred că Artesana este exemplul perfect de cum norocul și priceperea se completează. La început, imediat după prima listare în rețelele de retail modern, reputația lactatelor noastre s-a răspândit rapid datorită gustului și calității lor. Cererea a crescut atât de mult încât ne era greu să ținem pasul cu programul de livrări, iar produsele noastre dispăreau aproape imediat de pe rafturi. Comunitățile de clienți au început astfel să se informeze reciproc despre magazinele unde găseau produsele noastre, asigurându-se astfel că nu le ratează.
Lidia: Artesana a contribuit semnificativ la schimbarea percepției consumatorilor. Tot mai mulți oameni înțeleg acum diferența dintre produsele industriale și cele artizanale. Totuși, procesul de educare este unul continuu, iar provocarea este să transmitem informații relevante, fără să-i copleșim.
Iulian: Așa este. Educația este un proces de durată, continuu, și este exact ceea ce ne-am propus să facem încă de la început. Am înțeles că este responsabilitatea noastră să ajutăm consumatorii să înțeleagă ce înseamnă un produs natural, artizanal, și să facă alegeri mai conștiente. Un consumator educat este nu doar un consumator sănătos, ci și un ambasador al brandului. Cei care aleg Artesana înțeleg valoarea pe care o aducem și, pe termen lung, ne dorim ca impactul nostru să inspire cât mai mulți oameni să acorde atenție alimentelor pe care le pun pe masă.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 389 (16 decembrie – 16 februarie 2024). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.