A zecea ediție a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu a dus premii pentru oamenii remarcabili - Revista Biz - prima revistă de afaceri din România

A zecea ediție a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu a dus premii pentru oamenii remarcabili - Revista Biz - prima re
📅 2024-10-18

Fundaţia Alexandrion anunţă laureaţii celei de-a X-a ediţii a Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu. În cadrul galei au fost premiaţi oameni care au avut realizări notabile în anul precedent sau care şi-au construit cariere de excepţie în şapte domenii: film, istorie, teatru, arhitectură, arte plastice, literatură şi muzică.

“Cei zece ani au trecut foarte repede. Îmi amintesc foarte bine prima ediţie. Am început de la dorinţa de a le mulţumi oamenilor care au o contribuţie semnificativă la evoluţia culturală şi ştiinţifică a României, aşa cum a avut Constantin Brâncoveanu.  Am început în România şi am continuat cu ediţii internaţionale. Am văzut de multe ori bucurie în ochii marilor noştri actori, muzicieni, istorici, arhitecţi, pictori, medici, economişti, pe care i-am premiat în România. Si am văzut chiar şi lacrimi în ochii românilor extraordinari care trăiesc în străinătate şi pe care am mers să îi premiem acolo unde trăiesc, iar ei nu se aşteptau la această recunoştere. Toate aceste reacţii şi faptul că reuşim să aducem în prim plan proiecte şi oameni care sunt la cel mai înalt nivel, care îi pot inspira pe cei din jur, sunt cele mai mari satisfacţii pe care le-am avut cu această gală.”, a declarat Dr. Nawaf Salameh, Preşedinte Fondator Alexandrion Group & Fundaţia Alexandrion.

Laureații Galei Premiilor Constantin Brâncoveanu 2023 sunt:

S-au mai acordat trei premii speciale unor oameni recunoscuţi pentru eforturile lor semnificative în sprijinirea comunității din care fac parte:

Începând cu acest an, Fundația Alexandrion va acorda un premiu Matei Brâncoveanu, dedicat uneia dintre categoriile distinse în cadrul Galei Constantin Brâncoveanu. Prin intermediul acestui premiu, Fundația Alexandrion recunoaște eforturile și potențialul extraordinar al celor aflați la început de carieră, care au demonstrat abilități deosebite sau au gestionat cu succes proiecte inedite.

În acest an, premiul a fost acordat la categoria istorie lui Lucian Vasile pentru lucrarea „Războiul Spionilor. Acțiunile secrete ale exilului românesc la începutul comunismului”.

Juriul din acest an a fost prezidat de Preşedintele Prof. Univ. Dr. Daniel David, membru al Academiei Române, Rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, psiholog și Vicepreşedintele & jurat arte plastice Ștefan Râmniceanu – pictor, sculptor, poet, cineaste şi a fost format din Prof. Univ. Dr. Ludmila Patlanjoglu, teatrolog, istoric și critic de teatru; Prof. Dr. Nicolae Iliescu, scriitor, eseist și publicist; Magda Mihăilescu, critic de film; Sorina Goia, muzicolog; Prof. Univ. Dr. Marian Moiceanu, Rector al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și arhitect; Prof. Dr. Constantin Corneanu, istoric și Președintele Consiliului Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu’’.

Ceremonia de premiere a inclus momente artistice susţinute de soprana Irina Baianţ, pianistul Marius Deneş și grupul de crossover Brio Sonores, acompaniaţi de Orchestra Simfonică București, condusă de dirijorul Andrei Tudor.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri revista biz

Scurtmetrajul francez ”A Very Twisted Tale” a câștigat marele trofeu Animest.19

Reading Time: 5 minute La ediția dedicată de Animest poveștilor urbane, aproape 16.000 de iubitori și creatori de animație s-au bucurat de proiecțiile, evenimentele speciale și întâlnirile cu autorii filmelor incluse în programul celor 10 zile de festival. A Very Twisted Tale, producția franceză...

Topul orașelor din România care încasează cei mai mulți bani din locurile de parcare

Reading Time: 3 minute Problema locurilor de parcare este aceeași peste tot în țară. Dacă ne raportăm la un număr de peste 10 milioane de mașini înmatriculate în România, atunci fiecare dintre acestea are nevoie de un loc de parcare, iar pentru acestea municipalitățile și autoritățile locale ar ...

Parteneriatul care transformă destine: Tinere Talente și sprijinul vital pentru tinerii artiști din România

Reading Time: 8 minute Într-un peisaj cultural în care oportunitățile pentru tinerii artiști sunt adesea limitate de resursele financiare, colaborarea dintre sectorul public și cel privat devine esențială pentru promovarea și sprijinirea talentelor în formare. Un exemplu remarcabil în acest sens...

Elevii din clasa a treia vor învăța principiile unei alimentații sănătoase

Reading Time: 4 minute Începând din această lună, toți elevii care au intrat în clasa a III-a, respectiv 185.000 de copii, vor avea acces la programul educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine eco-responsabilă”, program menit să transmită tinerelor generații ...

Electrolux România organizează ateliere de nutriție pentru 2400 elevi

Reading Time: 3 minute Electrolux România continuă și anul acesta programul educațional Food Heroes în școlile din România, un demers prin care compania promovează alimentația sustenabilă și reducerea risipei alimentare în rândul elevilor. Ajuns la a 4-a ediție pe plan local, programul presupune...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.