90% dintre antreprenoarele din România nu aplică pentru programul Femeia Antreprenor 2024, considerându-l puțin avantajos - Revista Biz - prima revistă de afaceri din România

90% dintre antreprenoarele din România nu aplică pentru programul Femeia Antreprenor 2024, considerându-l puțin avantajo
📅 2024-09-16

Peste 90% dintre antreprenoarele din România susțin că nu au aplicat și că nu vor aplica pentru programul “Femeia Antreprenor” 2024, prin care sunt oferite fonduri nerambursabile de până la 40.000 de euro, deoarece îl consideră puțin avantajos, cu multe condiții și restricții, arată un sondaj recent realizat de Asociația Antreprenoare.

Conform sondajului realizat într-o comunitate din care fac parte peste 15.000 de antreprenoare, peste 60% dintre respondente au menționat că nu aplică din cauză că sunt prea multe condiții și restricții în program.

“În opinia celor mai multor antreprenoare din țară, programul Femeia Antreprenor 2024, care are ca scop susținerea și dezvoltarea afacerilor deținute de femei, nu reușește să atragă interesul majorității antreprenoarelor pentru că sprijinul financiar și facilitățile oferite sunt prea limitate. De asemenea, sondajul nostru mai arată că pentru 25% dintre ele aportul propriu de 30% din suma pentru care aplică este prea mare, iar peste 15% îl consideră mai puțin avantajos per total față de alte programe de finanțare sau alte metode de a obține fonduri nerambursabile”, declară Carmen Mihalca, antreprenor și fondatoarea Asociației Antreprenoare.

Româncele antreprenor au mai menționat că aleg din mai multe motive să nu aplice la programul “Femeia Antreprenor” 2024, printre care faptul că suma pe care o pot primi este mai mică decât prin alte programe. Multe dintre antreprenoare susțin că nu văd scopul acestui program, comparativ cu alte programe cum ar fi Start-Up Nation.

De asemenea, unele antreprenoare care activează sub formă de PFA se simt discriminate având în vedere că programul “Femeia Antreprenor” finanțează IMM-urile cu angajați.

Întrebate cât de favorabil este mediul fiscal și de business femeilor din România, peste 33% dintre ele au răspuns că este un nivel mediu, iar 25% că este puțin favorabil, respectiv 25% încurajant. Peste 8% susțin că mediul fiscal și de business este deloc favorabil și descurajant pentru femeile antreprenor, mai arată sondajul realizat de Asociația Antreprenoare.

Principalele condiții pentru finanțare prin programul Femeia Antreprenor 2024

Persoanele care doresc să se înscrie în program trebuie să atingă un anumit punctaj minim pentru a fi eligibile, iar firmele lor să îndeplinească următoarele criterii principale:

Antreprenoarele din România se pot înscrie în programul „Femeia Antreprenor” până pe 12 septembrie 2024. Finanțarea totală de anul acesta este de 200 milioane de lei (40 mil. euro), fiind estimat un număr de 1.000 de beneficiare.

Ce provocări au femeile antreprenor în afaceri

Conform unui sondaj anterior, antreprenoarele din România se confruntă cu o serie de provocări în business, principala fiind faptul că trebuie să dovedească mai mult doar pentru că sunt femei, au răspuns aproape 42% dintre ele. În continuare, aproape 17% afirmă că simt că negociază mai greu, respectiv că obțin câștiguri mai greu deși muncesc mult, doar pentru că sunt femei.

Totodată, conform sondajului realizat de Asociația Antreprenoare, aproape 13% consideră că există manipulare sau desconsiderare din partea bărbaților în parteneriate în afaceri, iar peste 8% cred că femeile au mai multe provocări de rezolvat în business pentru că, pe lângă afacere, au și alte responsabilități, în special faptul că se dedică mai mult copiilor, și că iau decizii mai greu și riscă mai puțin în afaceri.

Despre Asociația Antreprenoare

Fondată în 2018, Comunitatea Antreprenoare are drept scop schimbarea mentalității și prejudecăți privind rolul femeii în societate și de a încuraja și a sprijini femeile să își urmeze visul de a fi antreprenoare și de a dovedi că pot aduce o contribuție semnificativă mediului de business românesc. În prezent, în comunitatea Antreprenoare sunt peste 15.000 femei antreprenor cu afaceri în diverse domenii în mai multe orașe din țară și din diaspora.

Comunitatea Antreprenoare de pe Facebook completează activitatea platformei antreprenoare.ro, care este o unealtă de conectare, cunoaștere și promovarea a membrelor sale, a proiectelor desfășurate în comunitate și, din 2024 de susținere a întregii activități a Asociației Antreprenoare.

Proiectele pe care le desfășoară Asociația Antreprenoare în online se desfășoară periodic, și despre o parte din ele se pot afla informații în secțiunile dedicate de pe platforma antreprenoare.ro.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri revista biz

Mihai Mija, Colorcodes: Așteptarea mea este să facilitez proiecte care sparg barierele tradiționale și conectează domenii diverse

Reading Time: 8 minute Este fondator și Creative Director al agenției Colorcodes. Cu o experiență de 16 de ani în industria de marcomm, obținută atât în agenții, cât și la client, Mihai Mija este curator și facilitator de experiențe creative și parteneriate pentru branduri și partenerii lor. Alt...

Biz 25 ani: Carmen Șeitan – Brunello Cucinelli Bucharest

Reading Time: < 1 minut Carmen Șeitan este o antreprenoare influentă în industria modei de lux din România, activând de peste 20 de ani. Împreună cu soțul său, a contribuit semnificativ la dezvoltarea arterei de lux Calea Dorobanților, unde deține boutique-uri exclusiviste pentru branduri de...

Biz 25 ani: Liliana Bock – Maresi Foodbroker

Reading Time: < 1 minut Liliana Bock, director de marketing la Maresi Foodbroker, coordonează un portofoliu impresionant de peste 30 de branduri și 800 de produse, specializându-se în produse premium din FMCG. Cu o carieră de 18 ani în cadrul companiei, ea aduce o abordare personalizată fiec...

Biz 25 ani: Ruxandra Micușnescu – Line Agency

Reading Time: < 1 minut Ruxandra Micșunescu este fondatoarea Line Agency, o agenție de comunicare și marketing, cu o vastă experiență în industria internațională a luxului. A studiat la École Hôtelière de Lausanne și a lucrat pentru branduri de renume precum Cartier și Montblanc în cadrul Ri...

Biz 25 ani: Cristian Ioniță – DIGI

Reading Time: < 1 minut Cristian Ioniță are o experiență extinsă în domeniul marketingului și eCommerce, acumulată pe parcursul unei cariere de peste 15 ani. În prezent, este Director de Marketing la Digi România, unde activează din decembrie 2020. Anterior, a ocupat poziția de Ecommerce Man...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..