În urmă cu puțin timp, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apelul de urgență 112 cu privire la un accident rutier produs pe DJ646, în localitatea Copăceni.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Formațiunii Rutiere Horezu pentru a efectua cercetările necesare.
Conform primelor informații, în accident au fost implicate două autoturisme, iar o persoană ar fi posibil rănită.
ACTUALIZARE DATE Accident rutier în localitatea Copăceni*
La data de 20 ianuarie 2025, în jurul orei 09:15, polițiștii Formațiunii Rutiere Horezu au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la un accident rutier produs pe DJ646, pe raza localității Copăceni.
Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani, din comuna Copăceni, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus din sens opus de un bărbat de 24 de ani, din aceeași localitate.
În urma impactului, o femeie de 29 de ani, care se afla pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 24 de ani, a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative pentru ambii conducători auto.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.