Ciuca a batut palma cu Nicusor Dan privind sustinerea candidaturii la prezidentiale. Liderul PNL a semnat lista cu solicitarile primarului general

Ciuca a batut palma cu Nicusor Dan privind sustinerea candidaturii la prezidentiale. Liderul PNL a semnat lista cu solic
📅 2024-10-18

”Am convenit pe subiectele legate de susţinerea proiectelor comune, inclusiv pe susţinerea candidaturii la alegerile prezidenţiale şi, de asemenea, pe aspectele legate de susţinerea de către Partidul Naţional Liberal a referendumului propus de către primarul general al Capitalei şi, desigur, am discutat cele 20 de solicitări pe care domnul primar le-a înaintat cu ceva timp în urmă”, a afirmat Ciucă, la finalul discuțiilor de la sediul PNL cu Nicuşor Dan.

Liderul PNL a arătat că a semnat lista cu cele 20 de solicitări transmisă de primarul general în urmă cu aproximativ 2 săptămâni. El a precizat că sunt două observaţii pe care le-a făcut pe marginea acestei liste.

”Este vorba de respectarea şi stabilirea unor criterii obiective atunci când vine vorba de repartizarea bugetului, aspect care se va analiza în detaliu între primarul general şi primarii de sectoare şi, desigur, o solicitare care este absolut necesară, nu din punct de vedere politic, ci din punct de vedere al creşterii capacităţii administrative la nivelul Primăriei Generale a Capitalei, ţinând cont de faptul că toţi cei cu care am discutat se plâng de timpul foarte mare pentru obţinerea avizelor”, a arătat Ciucă.

Reamintim că lista cu cele 20 de solicitări cuprinde teme extrem de importante pentru Capitală, printre care și planul pentru urbanism și finanțare.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri realitatea

Aderarea României la Schengen cu granițele terestre. Ciucă: "În momentul de faţă, este vorba de o decizie politică". Când este așteptată HOTĂRÂREA

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, despre aderarea României la Schengen şi cu granițele terestre, că există perspective foarte bune ca această decizie să fie anunţată într-un Consiliu JAI. Următorul astfel de eveniment va avea loc în decembrie.  

Ședință crucială la nivel european. Ce se întâmplă cu facturile

Ședință crucială la nivel european, în urma căreia românii ar putea plăti mai puțin pe facturi! Liderii statelor membre s-au întâlnit pentru a discuta o serie de probleme, printre care și creșterea fulminantă a prețurilor la energie din mai multe zone ale Uniunii. Politicienii au cerut Comisiei E...

Despăgubiri de 160.000 de euro pentru părinții unui copil care a MURIT la Sibiu după o operație de polipi. Verdictul vine după 11 ani de proces

La 11 ani de la tragedie, părinții copilului care a murit la spitalul din Sibiu, în urma unei operații de polipi, vor primi daune morale de 160 de mii, dar sunt obligați să achite cheltuielile de judecată ale instituției și ale personalului. Inițial, părinții au cerut daune morale de 2 miliona de...

O nouă pandemie va veni și nu va fi similară cu cea de COVID-19. Studiile arată că procesul nu poate fi evitat

O viitoare pandemie ar putea să nu pornească de la un virus iar statele ar trebui să se pregătească din timp, pentru a nu mai pierde timp valoros, așa cum s-a întâmplat în cazul recentei pandemii COVID-19. Un raport al OMS prezintă 15 factori cheie, legați de cauze sociale, tehnologice, de mediu,...

Adrian Marțian, tatăl celor 3 copii din Hunedoara dați dispăruți în urmă cu 4 zile, a fost REȚINUT. Val de acuzațiile pe numele său

Adrian Marțian, controversatul om de afaceri din Hunedoara, care a fost depistat în Serbia împreună cu cei trei copii ai săi, dați dispăruți de mai multe zile, a fost reținut vineri după-amiază. Deciza vine la finalul unor runde maraton de audieri ce au avut loc la sediul IPJ Hunedoara. Cei trei ...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.