''Am pierdut o figură extraordinară, un simbol al stilului şi creativităţii care a ştiut să poarte în lume excelenţa lombardă şi valoarea artizanatului italian'', a reacţionat adjuncta pentru Cultură, Francesca Caruso, referindu-se la cofondatoarea casei Missoni, potrivit AFP, preluat de Agerpres.
Fiica unor fabricanţi de şaluri din nordul Italiei, Rosita Jelmini, născută în 1931, avea doar 16 ani când l-a întâlnit, la Londra, pe Ottavio Missoni, cu 10 ani mai mare decât ea şi care concura la proba de 400 metri garduri în cadrul Jocurilor Olimpice.
Alături de un prieten, înregistrase deja un mic succes: ''confecţionarea unor ţinute sport tricotate'' plecând de la o ''lână în culoarea naţională a Italiei, un bleu-viu'', din care au fabricat ''ţinute cu fermoare'', a povestit Rosita în 2016 într-o discuţie cu AFP.
Inovaţia, care permite îmbrăcarea pantalonilor fără a scoate încălţămintea, cucereşte mai multe federaţii italiene, printre care şi pe cea de atletism, care o adoptă pentru Jocurile Olimpice de la Londra din 1948.
Rosita şi Ottavio se căsătoresc în 1953 şi îşi înfiinţează propria companie. Tricotajele lor avangardiste sunt salutate de redactori ai unor reviste de modă influente precum Diana Vreeland de la Vogue Statele Unite. Missoni se joacă cu liniile, culorile, zig-zagurile, motivele florale.
Ceea ce est ''atât de special la Missoni'' este stilul ''recognoscibil imediat'' şi ''atemporal''. Toate ţinutele lor sunt ''în acelaşi timp vintage şi contemporane'', potrivit expertului în modă Gianluca Longo, intervievat de AFP.
Cuplul, inseparabil, se inspiră din ''arta contemporană: de la Sonia Delaunay, pe care Rosita o apreciază pentru utilizarea culorilor, la futuristul italian Gino Severini'', a explicat pentru AFP Celia Joicey, directoarea Fashion and Textile Museum din Londra, cu prilejul unei expoziţii dedicate lui Missoni în 2016, la trei ani după decesul lui Ottavio.
În 1997, Rosita a lăsat conducerea casei de modă fiicei ei, Angela, pentru a se consacra secţiunii de decoraţiuni interioare, Missoni Home, şi a scotoci prin arhive sau colecţii pentru a crea canapele, scaune şi tapiserii de interior.